Rugăciunea unei mame

Atunci l-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia cerurilor este a celor cer ei.” – Matei 19:13,14

Când aveam paisprezece ani, părinţii m-au trimis la internat ca să locuiesc acolo, să lucrez şi să merg la cursuri. Eram foarte timidă şi dorul de casă mă copleşea, într-o seară răcoroasă de decembrie, dorul m-a ros atât de tare, încât am sunat-o pe mama. La acea vreme a trebuit să o sun printr-un operator şi era foarte scump. În acea conversaţie mi-a spus patru cuvinte care au răsunat în mintea mea: „Mă rog pentru tine.”

Mi-o imaginam îngenunchind lângă pat în fiecare seară, uneori nu doar o dată pe zi. Apoi mama m-a asigurat că întotdeauna se va ruga pentru mine, în fiecare zi. Am crezut-o şi încă o cred.

Deşi mă confrunt cu multe încercări (nu doar eu, cu toţii), întotdeauna mă mângâie gândul că mama se roagă pentru mine. Acea asigurare a fost cel mai mare dar pe care mi l-a dat. M-am prins de ea în toată viaţa mea.

În Noul Testament este relatată povestea unor mame care şi-au adus copiii la Isus pentru a-i binecuvânta şi a-i atinge. Când ucenicii le-au mustrat pe mame, spunându-le că Isus era prea ocupat ca să fie deranjat de copii, Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19:14).

Este minunat ca o mamă să îşi aducă la Isus copiii, venind în prezenţa Lui prin rugăciune, indiferent de vârsta copilului. Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu.

Asigură-te că fiul sau fiica ta adolescentă, de douăzeci şi ceva de ani sau chiar adultă ştie că o porţi şi îl porţi în rugăciune, că îi aduci înaintea lui Isus în fiecare zi.

Ca mame, să continuăm zilnic să ne aducem copiii înaintea Domnului, indiferent de circumstanţe sau de relaţia pe care o avem cu ei. Cele dintre noi care nu avem copii avem totuşi copii în biserică — familia lui Dumnezeu — pentru care să ne rugăm.

Peste tot în jurul nostru sunt persoane care au nevoie de rugăciunile noastre, indiferent de vârstă – „căci împărăţia cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19:14).


Barb Engquist

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor