Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. – Ioan 15:5
În anul 1990 am participat pe cont propriu la conferinţa cincinală a bisericii la nivel mondial, organizată în Statele Unite. Pentru soţul meu deplasarea era plătită, el fiind delegat oficial. Ne-am bucurat de întâlnirile de acolo, susţinute de cei mai buni vorbitori şi muzicieni din întreaga lume. Era o pregustare a cerului să pot fi parte a poporului lui Dumnezeu adunat din toate părţile lumii.
Conducerea bisericii din regiunea noastră a fost invitată să prezinte serviciul de închinare într-o dimineaţă. Am fost surprinsă când, în ziua anterioară prezentării, pastorul nostru s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă aş dori să rostesc rugăciunea de deschidere în cadrul acelui program. „Ah, nu, nu eu, vă rog!” a fost răspunsul meu. În sinea mea mă gândeam: El este un pastor bun în zona noastră, eu cine sunt? După răspunsul meu, pastorul a mers mai departe în căutarea altei persoane. Am fost uşurată când l-am văzut depărtându-se, dar de îndată am fost cuprinsă de remuşcare şi ruşine. Am simţit că păcătuisem împotriva lui Dumnezeu. M-am speriat. Câteva clipe mai târziu, pe neaşteptate, acelaşi pastor a venit la mine şi, de această dată, răspunsul meu a fost afirmativ.
Dimineaţa următoare eram pe scenă, privind înspre marea de chipuri din faţa mea. M-a cuprins frica. Pornind spre pupitru, m-am simţit foarte mică. Sunt multe rase şi limbi în numeroasele state care alcătuiesc India; eu provin din unul dintre cele mai mici state, Meghalaya. Am fost rugată să mă rog în khasi. Deoarece foarte puţini oameni din sală puteau înţelege rugăciunea mea, m-am gândit că ar fi bine să le prezint ideile pe care aveam să le rostesc în rugăciune.
Mai întâi am spus că, aşa cum se putea vedea şi pe marile ecrane din sală, eu sunt mică de înălţime. Apoi am adăugat repede: „De fapt, în ciuda faptului că sunt şi mă simt mică, am un motiv să mă simt importantă. Ştiţi, dacă eu aş fi singura supravieţuitoare de pe pământ, Hristos tot ar fi venit să moară pentru mine” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 483, în orig.). Apoi am arătat cu mâna înspre mulţimea de oameni adunaţi acolo şi am spus: „Celălalt motiv pentru care mă simt importantă este acela că dumneavoastră sunteţi fraţii şi surorile mele.” Adunarea a început să aplaude, dar s-a oprit, deoarece eu am început să mă rog.
Prietenele mele, cu toţii suntem mici. Isus a spus că, fără El, nu putem face nimic. Moise a întrebat: „Cine sunt eu?” când Dumnezeu l-a chemat să elibereze poporul Israel (vezi Exodul 3:11). Ieremia a spus că e doar un copil când a fost chemat de Dumnezeu (vezi Ieremia 1:6). Dar, împreună cu Pavel, noi putem rosti: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).
Birdie Poddar
