Autobuzul care a venit prea devreme

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” – Ieremia 29:11

Ieri am încercat din răsputeri să îmi termin toată treaba, pentru a pleca exact la ora cinci, ca să prind autobuzul. Toată ziua am încercat să lucrez puţin mai repede ca să nu mă apuce sfârşitul zilei de muncă în graba de a termina ceva înainte de a pleca. Am reuşit să îmi termin toată treaba pentru ziua respectivă şi mi-am strâns lucrurile, după care am pornit în grabă pe scări şi, în cele din urmă, am ieşit afară.

Am ajuns în staţie cu un minut înainte de ora la care trebuia să ajungă autobuzul – dar am reuşit doar să îl zăresc în timp ce lua o curbă. Este puţin spus că am fost supărată. îmi dădusem silinţa toată ziua. Chiar îmi scurtasem puţin şi pauza de prânz pentru a putea termina lucrul cu câteva minute înainte şi pentru a-mi pune lucrurile în ordine, ca să pot ieşi pe uşă chiar la cinci fix. De fapt, ajunsesem mai devreme. Toate eforturile mele de a nu pierde autobuzul în acea zi fuseseră în zadar.

Sigur, ştiam că pierderea autobuzului nu era o tragedie. La urma urmei, dacă aşteptam, în mai puţin de jumătate de oră trebuia să vină un altul. Dar este greu să renunţi la aşteptările şi la planurile pe care ţi le-ai făcut.

Imaginează-ţi cât de surprinsă am fost, trei minute mai târziu, când a apărut un alt autobuz. Primul nu ajunsese prea devreme. Din contră, întârziase foarte mult. Întârziase atât de mult, încât l-am confundat cu autobuzul cu care voiam eu să merg. Din cauză că mulţi oameni au urcat în primul autobuz în toate staţiile, al doilea era aproape gol. A fost o călătorie mult mai plăcută decât dacă m-aş fi strecurat cumva printre toţi ceilalţi călători din primul autobuz.

Pe drum spre casă am început să mă gândesc la faptul că Dumnezeu ştiuse în tot acel timp că un autobuz mai bun urma să vină. Mi-am amintit că El întotdeauna ştie ce are pregătit şi că planul Său este cu mult peste ceea ce am eu în plan. Sunt sigură de acest lucru. Totuşi, de câte ori nu mă stresez şi nu mă îngrijorez când lucrurile nu merg conform planului meu?

I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că mi-a amintit cu blândeţe că El este la cârmă. Apoi I-am mulţumit şi pentru grija Lui în lucrurile mici, dar şi în cele mari. Am hotărât să am mai multă încredere în Dumnezeu şi în planul Său.

Nu ai vrea să faci şi tu la fel? Planurile Sale sunt întotdeauna mai bune.


Julie Bocock-Bliss

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor