El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui; Domnul este îndurător şi milostiv. – Psalmii 111:4
Însoţindu-l pe soţul meu pastor în călătoriile misionare în ţările din Africa de Est, am învăţat să îi salut pe oameni în limba lor. În sinea mea, eram foarte mândră de această realizare, deoarece nu sunt foarte bună la limbi străine. Majoritatea călătoriilor misionare durau doar trei sau patru săptămâni, aşa că, atunci când soţul meu a acceptat chemarea de a merge în Tanzania pentru trei ani – departe de familie, prieteni şi de confortul stilului de viaţă vestic -, am fost oarecum neliniştită. În cele din urmă, am acceptat faptul că Dumnezeu dorea ca noi să mergem acolo şi am pus totul în ordine. În scurt timp, am şi plecat spre Universitatea din Arusha.
În ciuda neliniştii mele, nu a durat mult până am început să predau studenţilor la asistenţă medicală şi chiar mă bucuram de comunitatea din colegiu. „Excursiile” mele săptămânale la piaţa locală, în fiecare după-amiază de vineri, erau punctul culminant al fiecărei săptămâni. La început am fost uimită şi fermecată de marea varietate de fructe şi legume aranjate cât mai colorat şi mai creativ. Femeile care stăteau pe scăunele lângă tarabele lor desfăceau fasole şi strigau cât de tare puteau: „Karibu. Njoo ku-nunua dada [Bun venit! Vino şi cumpără, soră!].”
De-a lungul timpului, atitudinea mea faţă de mersul la piaţă s-a schimbat. De ce? Toţi cei din campus, inclusiv soţul meu, vorbeau fluent limba engleză şi swahili. Deşi îmi plăcea foarte mult atmosfera de la piaţă, eram oarecum tristă, fiindcă, trecând prin mijlocul mulţimii, nu reuşeam să vorbesc suficient de bine swahili pentru a târgui produsele, aşa că eram ajutată de un interpret. Incapacitatea mea de a vorbi în swahili îmi restrângea şi activităţile sociale şi mă împiedica să mă împrietenesc cu sătenii aşa cum îmi doream eu.
Exasperată, în neliniştea mea, m-am rugat ca Dumnezeu să îmi mângâie inima. Când am strigat către El, Dumnezeu m-a ajutat să înţeleg că secretul unei vieţi pline de bucurie consta în a dărui la fel de mult pe cât primim. În timp, cu ajutorul prezentărilor de sănătate, am reuşit să observ schimbări în stilul de viaţă al comunităţii locale. Deşi îmi lipsea acea apropiere de comunitate după care eu tânjeam atât de mult, nu mă mai simţeam izolată.
Doamne, Îţi mulţumesc că Tu eşti Tovarăşul desăvârşit şi că Tu înţelegi nevoile noastre atât de bine!
Joyce Goddard
