Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. – Ioan 3:16
Este ceva sacru la poveştile noastre.
– Spune-mi o poveste!
Stau lângă prietena mea Rita, care este pacienta unui centru de îngrijire. La prima vedere, povestea ei este despre un accident de maşină care a lăsat-o paralizată şi cu o leziune craniană traumatizantă, cu crize epileptice generalizate şi cu anevrisme. La trei săptămâni după operaţia pe creier, i s-a spus că nu se mai poate face nimic. Ajunsă acasă, foarte fragilă, ea mi-a spus: „Acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.” De ce? Deoarece acum îşi petrecea zilele săpând după amintiri, rugându-se şi fiind afundată în harul lui Dumnezeu în fiecare zi.
– Spune-mi o poveste, m-a rugat ea din nou cu glas blând. O amintire frumoasă. I-am povestit despre mătuşa mea care hrănea păsările şi îngrijea de plante şi flori. Când Rita m-a rugat să descriu parfumul florilor, am căutat îndelung cuvinte care să poată descrie frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Din ochii ei curgeau lacrimi.
– Acum povesteşte-mi experienţa ta, a spus ea. Te-am văzut rugându-te la serviciu. Povesteşte-mi cum ai ajuns aici.
Surprinsă, mi-am dat seama că nu mi s-a mai cerut vreodată să spun acea poveste. Cei care citesc ce am scris au doar frânturi din experienţele care poate într-o zi vor fi puse împreună pentru a căpăta o formă plăcută. Rita dorea să ştie cum au devenit una toate acele piese. I-am povestit despre o Biblie pentru copii, cu coperte cartonate, pe care o avusesem şi în care am văzut cele mai frumoase imagini cu Isus. Prima copertă Îl înfăţişa pe Isus zâmbind, cu un mieluşel în braţe. Într-o zi, când am înţeles că eu eram acel mieluşel, m-am rugat ca El să facă parte din viaţa mea.
– Nu îmi amintesc când am spus această rugăciune, a şoptit ea. Dar am rostit-o. Trebuie să îmi amintesc.
Ea caută povestea ei, nu a mea. Când moartea pare atât de aproape, ea cere să îi spun o amintire despre credinţa ei. Pe noptiera ei observ o Biblie veche, cu colţuri şi copertă de piele şi cu însemnări recente pe margini în Evanghelia după loan. Citesc, parafrazând notiţele ei. Atunci îşi aminteşte şi începe să le redea pe toate. Câteva ore mai târziu, când asistenta din tura de noapte soseşte, mă rog împreună cu Rita, o ţin de mână şi promit să o vizitez şi ziua următoare. Dimineaţa următoare, la întâlnirea cu personalul, am aflat că Rita trecuse la odihnă în timpul nopţii, în somn. Printre lacrimi, îmi amintesc de ultima noastră discuţie: experienţa întâlnirii dintre Rita şi Isus.
Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru puterea de a împărtăşi experienţe sfinte unii cu alţii, o ocazie de a presăra harul Tău pe calea noastră! Prezenţa Ta ne dă putere să Îţi slujim.
Dixil L. Rodriguez
