Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. – 1 Corinteni 13:11
Când eram mică, eu şi cei trei fraţi ai mei mai mici ne jucam cu copiii de prin vecini. Mergeam cu bicicleta, ne făceam noi maşinuţe, mergeam cu rolele şi ne jucam de-a v-aţi ascunselea.
Uneori ne aventuram într-o zonă din pădurea din apropierea şcolii unde era şi un pârâu. În acel pârâu căutam mormoloci, alergam broscuţele, mergeam pe pietre sau săream. Într-o zi, am mers într-o zonă de lângă pârâu unde nu ne jucam prea des. Acolo era o bordură înaltă de un metru şi jumătate. După bordură, jos, erau scânduri de diverse mărimi. Provocându-ne între noi, prietenii mei au început să sară de pe bordură, să vadă cine putea sări cel mai departe şi putea ateriza fără să cadă. Pentru că mie îmi era prea frică să sar, ei au hotărât să mă „ajute”, luându-mă de mâini şi de picioare şi ducându-mă pe margine, de unde ameninţau să mă arunce. Pentru că eu ţipam şi mă zbăteam puternic, nu au reuşit să mă prindă foarte bine şi au renunţat. Am alergat spre casă plângând.
Mama, văzându-mi ochii roşii, m-a întrebat care era problema. I-am povestit totul. Ea i-a chemat pe părinţii prietenilor mei şi le-a spus de salturile copiilor lor de pe bordură, menţionând că ameninţaseră să mă arunce şi pe mine, pentru că eu, din cauza fricii, nu săream la fel ca ei. Sunt sigură că au avut probleme după aceea sau au pus capăt prieteniei noastre tocmai din această cauză. Cu toţii am făcut prostioare sau lucruri periculoase în copilărie, adesea fără să ţinem seama de consecinţe. Eram doar nişte copii care se distrau. Dar, pe măsură ce am crescut, am încetat să mai facem acele lucruri copilăreşti, deoarece am văzut că orice lucru are şi consecinţe: mai mici, mai grave sau chiar mortale.
Cam aşa sunt şi experienţele noastre religioase. Copii fiind, noi nu am înţeles multele consecinţe ale comportamentului nostru nesăbuit, iar ca adulţi, poate că ne-am dat seama, dar nu ne-a păsat. Comportamentul nesăbuit, deciziile iraţionale şi alegerile copilăreşti, toate ne-au modelat viaţa.
Totuşi, ca adulţi creştini, noi am văzut care sunt capcanele şi acum alegem căi mai sigure, alternative mai bune şi luăm decizii mai responsabile, care să nu aibă consecinţe devastatoare sau să ducă la condamnare veşnică.
Pe măsură ce continuăm să creştem în umblarea noastră spirituală, haideţi să recunoaştem că cea mai bună decizie este să lăsăm în urmă lucrurile copilăreşti!
Iris L. Kitching
