Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” – 1 Corinteni 2:9
Casele prietenilor mei au arbuşti frumos tunşi şi flori colorate, aranjate în mod artistic pentru a scoate în evidenţă trăsăturile superioare ale fiecărei plante. Spre deosebire de arbuştii lor, tufărişul de la fereastra mea a crescut atât de mult, încât aproape dă impresia că încearcă să îmi devoreze casa veche de cincizeci de ani. Stau la fereastra din bucătărie şi privesc la trunchiurile a doi brazi înalţi din faţa curţii – rezultatul unei furtuni recente, care aproape i-a pus la pământ. În zilele următoare se va rezolva problema cu firma de asigurări şi voi primi suficient cât să repar stricăciunile de la şopron şi îmi va ajunge cel puţin să plătesc pe cineva să taie pomii.
Totuşi, există frumuseţe: două căprioare graţioase şi doi cerbi pistruiaţi pasc în curtea mea. Doi curcani sălbatici, cu coada lor lungă şi stufoasă, deschisă asemenea unui evantai, păşesc ţanţoşi în jurul a cel puţin alţi doisprezece curcani, chiar în faţa ferestrei de la biroul meu. Văd păsări colibri mici, dar energice, cum se ciorovăiesc pentru un loc la căsuţa cu hrană ce atârnă lângă fereastra de la sufragerie şi mai văd înalta Lagerstroemia care îşi înalţă spre cer bobocii de culoare coralie. Observ că izaleea pe care nu prea am îngrijit-o înfloreşte în această primăvară, văd bobocii stacojii la rododendron şi reflexia soarelui la apus luminând cerul şi norii cu o paletă de oz, portocaliu şi auriu. Meditez la frumuseţile care vor fi pe noul pământ. Încerc să îmi imaginez priveliştile frumoase, sunetele armonioase şi aromele minunate ale Ducatelor de acolo.
Mintea mea se îndreaptă spre Cel care a lăsat în urmă cel mai glorios loc care există, unde primea închinare şi adorare din partea fiinţelor cereşti. El a ştiut calea pe care trebuia să meargă pe această planetă căzută, calea care avea să îl poarte spre suferinţe nespuse, lipsuri, chinuri şi moarte. Totuşi, a venit. Acum ne cheamă pe noi. Mă cheamă pe mine şi te cheamă şi pe tine. îşi cheamă toate fiinţele create. Vom lua noi aminte la această chemare? El ne lasă pe noi să alegem. Care este răspunsul meu? Care este răspunsul tău?
Ziua aceea nouă va răsări; furtunile vieţii nu vor mai fi. Cei răscumpăraţi se vor aduna în jurul tronului având asigurarea vieţii veşnice şi a bucuriei şi fericirii de neexprimat. Tatăl şi Fiul Se vor bucura de fiii risipitori care de-acum nu mai rătăcesc, în inima mea este un dor după Isus. Simţi şi tu acel dor?
Lila Farrell Morgan
