Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. – Psalmii 46:1
Era o seară frumoasă, soarele se îndrepta spre apus, dar încă strălucea cu putere. Lumina soarelui era însoţită de o adiere uşoară de vânt, ce părea să îmi mângâie faţa în timp ce eu şi soţul meu ne plimbam agale prin cartierul în care locuiam.
Pe la jumătatea plimbării, am dat de o pantă. Am văzut o familie de trei persoane, doi adulţi şi un adolescent. Păreau să studieze cu atenţie motorul unei maşini parcate în garaj. Trecând pe lângă ei, am observat că atât uşa de la intrarea în casă, cât şi uşa de la garaj erau larg deschise.
Dintr-odată, un câine foarte mare a trecut pe lângă cei aflaţi lângă maşină şi s-a îndreptat cu ferocitate spre mine. Câinele era la doar câţiva centimetri de mine când am strigat tare: „Stop!” Doar când am strigat eu şi-au ridicat proprietarii privirea. Imediat au chemat câinele şi l-au dus cu forţa în casă.
Dar sperietura a fost atât de mare, încât am căzut în iarbă, lângă trotuar. Soţul meu era puţin mai în faţă, neştiind că eu căzusem. Cei din garaj nu au venit să mă ajute. Doar au strigat: „Sunteţi bine, doamnă?” Apoi, după ce au dus câinele înăuntru, au închis uşa în urma lor. Cred cu adevărat că Dumnezeu a fost apărarea mea în acel moment (vezi Psalmii 59:16). Sunt convinsă că, dacă Domnul nu ar fi intervenit şi nu ar fi oprit atacul violent al acelui câine, aş fi putut fi muşcată şi chiar mutilată.
În momentul când s-au întâmplat toate acestea, am fost atât de speriată, că am uitat să mă rog. Dar la începutul zilei Îl cerusem lui Dumnezeu să mă călăuzească şi să mă ocrotească de orice rău. El a răspuns exact în momentul în care aveam nevoie de El.
Prima noastră îndatorire a zilei, întotdeauna, ar trebui să fie aceea de a-L căuta pe Domnul şi a ne preda viaţa grijii Sale.
Doamne, Îţi mulţumesc că ai fost un ajutor în vreme de nevoie!
Kollis Salmon-Fairweather
