Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot să Te laude! – Psalmii 84:4
Am auzit de multe ori spunându-se că eşecul este un capăt de drum – un viraj greşit. Dar, atunci când consideri eşecul capăt de drum, înseamnă că nu mai există cale de întoarcere la finalul acestui drum ratat, că nu mai ai speranţa de a ieşi din oraşul visurilor pierdute şi al planurilor năruite.
Eu aleg să nu fiu de acord cu acest concept despre eşec. Eu consider că eşecul se aseamănă cu întârzierea unui proiect de construcţii urbane. Este un loc în care trebuie să stai şi să înduri o perioadă nedeterminată. În această perioadă de aşteptare poţi suferi în interiorul zidurilor dezamăgirii cât vrei, îacându-i şi pe ceilalţi nefericiţi. Chiar poţi abuza de casa eşecului. Te poţi adapta la mediul înconjurător şi te poţi aşeza confortabil în casa neterminată. Sau poţi alege să petreci această perioadă de aşteptare în casa neterminată, folosindu-ţi timpul în mod constructiv, în meditaţie.
Dar niciodată nu te poţi întoarce la viaţa de dinainte – la acelaşi trup, la acelaşi loc de muncă sau la acelaşi partener ideal. Cu inima frântă, poţi tânji după visurile năruite şi după planurile distruse. Totuşi, nu îţi pierde speranţa! Este posibil să te adaptezi la noul „normal” şi să îţi recâştigi simţământul de echilibru.
Cât timp stau sub acoperişul eşecului, unii au nevoie de mai mult timp decât alţii pentru a-şi redobândi atitudinea „vreau să…”. Totuşi, casa eşecului este un loc numai bun pentru refacere, prin crearea de obiective mai bune şi de perspective pozitive.
Întârzierile care apar uneori în proiectele de construcţii te pot face să îţi pierzi speranţa. Ai grijă la sponsorii „prea buni ca să fie reali” care îţi plătesc chiria. Dacă devii dependentă de ajutorul lor şi dacă rămâi închisă în casa eşecului pentru totdeauna, îţi vei pierde dorinţa după o viaţă mai bună.
Evită să transpui în viitor eşecurile din trecut. Nu te agăţa de amintirile pe care le iubeşti, pe care le preţuieşti şi nu deschide braţele pentru mai multă durere.
Când, în cele din urmă, vei scăpa din proiectul de construcţie, îţi vei dori să te întorci în casa eşecului doar pentru a-i călăuzi pe alţii să scape de deznădejde.
Adevăraţii tăi sponsori te vor finanţa şi te vor susţine ca să poţi construi un adăpost mai bun pentru alţii.
Ia-ţi astăzi toate darurile şi uneltele spirituale şi începe să construieşti casa cea mai bună pentru altcineva!
Wendy Williams