O lumină în întuneric

Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina Lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieţii.” – Ioan 8:12

Gândeşte-te la cel mai întunecos loc în care ai fost vreodată. Ai explorat vreo peşteră? Ai făcut scufundări în adâncul oceanului? Te-ai ascuns intr-un dulap? Când suntem copii, adesea noi asociem întunericul cu spaima – ne este teamă de ceea ce nu putem vedea. Când ne mai maturizăm şi devenim adulţi, adesea întunericul nu mai ţine atât de mult de mediul înconjurător, cât de noi înşine, de interiorul nostru.

În urmă cu doi ani, am descoperit că eram în întuneric – nu într-o peşteră sau un dulap – ci ca stare de spirit. Mă luptam cu anxietatea şi cu atacurile de panică fără să-mi dau seama. Dintotdeauna am fost o persoană fericită, optimistă, care făcea faţă stresului foarte bine. Fără să ştiu, mă luptam cu o tulburare şi o ţineam sub control ignorând simptomele.

Pe măsură ce anxietatea mea s-a accentuat şi atacurile de panică au devenit tot mai frecvente, încetul cu încetul, am început să alunec în abisul disperării. Pentru prieteni şi familie păream o persoană cu totul schimbată. Bucuria din inima mea dispăruse şi mă simţeam neajutorată, parcă nimic nu îmi mai putea aduce mângâiere. În acele săptămâni, am simţit cu adevărat că viaţa mea nu avea să mai fie niciodată la fel. Am început să sper cu toată inima că voi simţi din nou fericire.

Umbrită de un nor întunecos, în cele din urmă i-am mărturisit unei prietene că nu îmi mai puteam găsi cuvintele pentru a mă ruga. Cu blândeţe, ea şi-a pus mâna pe braţul meu şi m-a asigurat: „Dumnezeu înţelege. Ai prieteni şi familia care se roagă în mod continuu pentru tine.”

De același autor

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a auzit şi a răspuns la aceste rugăciuni. Când eu nu îmi mai puteam găsi glasul, El l-a auzit pe al lor şi, cred eu, rugăciunile tăcute ale inimii mele.

În următoarele câteva săptămâni, norul negru a început să se risipească şi, încetul cu încetul, am început să fiu din nou eu însămi. Adesea rugăciunile mele erau scurte şi convenţionale: „Nu pot face acest lucru fără Tine. Umblă alături de mine astăzi!”

Şi aşa a făcut. Norii s-au risipit şi soarele a început să strălucească din nou.

Voi fi veşnic recunoscătoare pentru rugăciunile celor care au cerut vindecarea mea, când eu nu mai puteam să cer, şi pentru Tatăl meu, a cărui iubire pentru mine a luminat în acel moment de întunecime.

Erica Jones

Comentariile sunt închise

Devotionale Audio

O lumină în întuneric - Devoțional femei. Voi fi veşnic recunoscătoare pentru rugăciunile celor care au cerut vindecarea mea, când eu nu mai puteam să cer, şi pentru Tatăl meu, a cărui iubire pentru mine a luminat în acel moment de întunecime. pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.