Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale. – Psalmii 17:8
Veranda noastră din faţă este destul de mică, dar are două cârlige pentru agăţat coşuri. Când am cumpărat casa, am fost binecuvântaţi să moştenim şi două ferigi-sabie de la foştii proprietari. înainte de iarnă, am dat ferigile jos, le-am curăţat şi le-am depozitat în garaj (şi uneori în cada mea de baie), le-am mai scos doar în zilele însorite şi pentru a le uda periodic. Era în anul 1971, şi în acel an au fost câteva zile însorite la rând, aşa că am scos ferigile afară din peştera lor de iarnă să stea la aer curat şi la lumina soarelui.
Le-am scos pe verandă şi o pasăre a zburat direct spre una dintre ele, cu scopul de a-şi face cuib. Acum eram în dilemă. Ştiam că mai venea vreme rece şi trebuia să hotărăsc dacă voi duce ferigile înapoi în garaj, pentru a le păstra, sau le voi lăsa pe verandă, pentru ca pasărea să aibă un loc sigur unde să îşi crească puişorii. Totuşi, dacă alegeam a doua variantă, riscam viaţa preţioasei mele ferigi, în cazul în care temperaturile urmau să scadă prea mult. După ce m-am gândit foarte bine, am primit sfaturi şi m-am rugat, am hotărât să las ferigile afară pentru a nu-i deranja pe noii mei vecini înaripaţi. Dimineaţa următoare, gazonul din spate era acoperit de un strat subţire de gheaţă. Inima mi s-a întristat gândindu-mă la preţioasele mele ferigi atârnate pe veranda din faţă. Dar apoi am auzit ciripitul micilor păsări, care stăteau în coşul atârnat, şi se vedea activitate intensă înspre şi dinspre coş. Mi-am dat seama că luasem decizia corectă, indiferent dacă ferigile aveau să supravieţuiască sau nu.
Dumnezeu mi-a reamintit de un sacrificiu mult mai mare decât posibilitatea de a-mi pierde ferigile. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
Dumnezeu a prevăzut că răceala păcatului avea să cuprindă lumea Lui nou-creată şi preţuită. Totuşi, El a ales să facă sacrificiul suprem, trimiţându-L pe Fiul Lui, Isus, să atârne pe o cruce rece, aspră, pentru ca noi să avem siguranţa unui cămin veşnic împreună cu El.
Prin această experienţă – deşi păsările nu vor şti niciodată cât am riscat pentru ele am reuşit să înţeleg puţin din neliniştea pe care probabil că a simţit-o Dumnezeu când a ales să Îl dea pe Fiul Său pentru noi. Din fericire, ştim cât L-a costat mântuirea noastră pe Tatăl nostru iubitor.
Hai să îi mulţumim astăzi pentru că a jertfit totul pentru noi.
Annemarie Freeman
