Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. – Evrei 10:24
Aşteptam cu nerăbdare această zi. Eu şi fiica mea, care era foarte ocupată în calitate de consilier la o instituţie foarte mare de sănătate mintală, plănuisem o zi a fetelor: cumpărături la magazinele noastre preferate şi prânzul împreună. Ne-am făcut planurile în aşa fel încât să coincidă cu participarea soţului meu la o întâlnire pastorală la o biserică aproape de oraşul unde locuieşte fiica noastră.
Chiar când parcam în faţa primului magazin, a sunat telefonul fiicei mele. Auzind ce spunea ea, mi-am dat seama că vorbea cu cineva care trecea printr-o luptă emoţională. Când a terminat de vorbit la telefon, amândouă am ştiut că ea trebuia să acorde atenţie acelei situaţii. Cu mare reţinere, ne-am anulat planurile, şi ea m-a dus înapoi la biserică. Soţul meu, care era pe punctul de a pleca la prânz împreună cu alţi pastori, a fost surprins să mă vadă. După ce a auzit motivul, a sugerat să mă alătur grupului lor pentru a lua prânzul. El mi-a spus că şi Carolyn, o femeie-capelan la un azil, urma să participe.
Eu şi Carolyn am găsit multe subiecte de discuţie. Ea m-a întrebat ce îmi place să fac în timpul liber. I-am spus că, în urmă cu câţiva ani, îmi plăcea să tricotez şi recent hotărâsem să îmi reiau acest hobby. Dar i-am spus că încercam să găsesc şi un „scop” pentru care să croşetez. Carolyn mi-a spus că pacienţilor ei le-ar prinde bine nişte pături mici cu care să îşi acopere picioarele. Aşa a început proiectul meu misionar cu pături. De fiecare dată mă rog ca cel care primeşte păturica să fie binecuvântat. Carolyn mi-a spus că fiecare păturică a fost foarte apreciată şi că aveau culoarea şi modelul potrivit pentru fiecare persoană în parte.
Intenţionam să continui să tricotez, dar două operaţii la umăr şi sfatul terapeutului meu mi-au dat de înţeles că va trebui să mai aştept un an. Mi s-a sugerat să-mi fac rost de un suport rotund pentru tricotat. Problema a fost rezolvată, până când am fost operată la ambele mâini. Terapeutul mi-a spus atunci: „Aşteptaţi un an.” M-am rugat: Ce pot să fac? Fiica noastră a sunat şi mi-a spus că soacra ei, pasionată de mulţi ani de păturile matlasate din petice (quilting), se muta într-o casă mai mică şi căuta pe cineva căruia să îi dăruiască trei cutii uriaşe pline de bucăţi foarte frumoase de material, aranjate pe culori. Mi-am cumpărat cărţi cu modele simple de quilt şi acum îmi continui proiectul misionar cu pături, dar, în loc să tricotez, cos.
O zi pe care o doream petrecută cu fiica mea, care a început ca o mare dezamăgire, a avut ca rezultat o prietenie nouă şi un proiect nou, prin care mulţi alţii au fost binecuvântaţi. Dumnezeu ştie mai bine.
Laura Hartmann
