De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. – Marcu 11:24
Când l-am văzut la uşă, m-au cuprins îngrijorarea şi confuzia. Don avea înfăşurat un prosop de bucătărie în jurul încheieturii mâinii drepte. Partea din faţă a cămăşii era acoperită de o cantitate destul de mare de sânge. Nişte hoţi spărseseră fereastra de la biserică şi acum sticla căzuse şi îl tăiase la mână pe soţul meu. Trebuia dus la spital, nu ne puteam permite să pierdem timpul aşteptând o ambulanţă. Când am ajuns la maşină, l-am rugat să îşi desfăşoare prosopul, ca să văd cât de grav era rănit. Sângele îi ţâşnea până în tavanul maşinii cu fiecare bătaie a inimii. Mâna îi atârna flască. Îşi tăiase tendonul flexor principal, şi artera radială era secţionată şi ea.
Şi-a improvizat un bandaj de compresie, folosind o bandană de bumbac pe care o avea în buzunar. De obicei nu o purta cu el, dar în acea dimineaţă simţise îndemnul să o ia.
Pornind spre spital, care era la aproximativ cincizeci de kilometri depărtare, am observat că traficul era blocat de ambele părţi, iar maşina din faţa noastră mergea cu patruzeci de kilometri la oră într-o zonă cu restricţie de cincizeci de kilometri la oră. Don pierduse deja foarte mult sânge. Am pornit luminile de avarie şi am claxonat atât de mult, încât nici claxonul nu a mai mers. Totuşi, maşina din faţă nu voia să se dea la o parte. Atunci mi-am amintit să mă rog.
M-am rugat punctual ca Dumnezeu să îndepărteze toate obstacolele din cale, ca să putem ajunge la timp la spital. Don începea să îşi piardă cunoştinţa. Din momentul în care m-am rugat să ajungem la spital şi până am ajuns, nu am mai fost încetiniţi de nicio maşină. Cel care mergea încet a oprit, camioanele erau trase pe marginea drumului şi toate benzile erau libere. Vitezometrul a sărit de îndată la o sută şaizeci de kilometri la oră. Am oprit la intrarea pentru urgenţe şi am alergat înăuntru pentru a anunţa că Don avea nevoie urgentă de ajutor.
După ce a fost internat, eu am parcat maşina şi am încercat să intru pe aceeaşi uşă, dar aceasta nu se deschidea. M-am tot învârtit pe acolo şi, din greşeală, am apăsat pe un buton de alarmă. Când cineva mi-a deschis, i-am spus că a fost foarte bine că uşa nu a fost încuiată prima dată. Atunci mi s-a spus: „Doamnă, uşa aceea este întotdeauna încuiată.”
Cu adevărat Dumnezeu a îndepărtat toate obstacolele, ca să putem primi ajutorul de care aveam nevoie.
Janice L. Yancheson
