În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu (…) vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. – Filipeni 4:6,7
Într-o seară, timp de trei ore, o mamă în travaliu, susţinută de echipa medicală de la secţia de neonatologie, a încercat tot ce a ştiut pentru a încuraja bebeluşul să iasă. Din moment ce mama încă mai avea mult până să nască, eu şi medicul am hotărât să o pregătim pentru cezariană.
În acel moment, pacienta a început să plângă. I-am cuprins cu putere mâna, în timp ce lacrimi îi şiroiau pe obraji. Mi s-a frânt inima când i-am văzut durerea.
Înainte de a pleca la serviciu în acea dimineaţă, mă rugasem la Dumnezeu să mă ocrotească pe mine şi pacientele mele. Încă de la începutul luptei acestei viitoare mame, eu m-am rugat în taină. Am simţit îndemnul să îi dezvălui secretul meu. Cu blândeţe, i-am strâns mâna şi i-am spus că sunt creştină şi că mă rugasem pentru ea. Am întrebat-o dacă ar vrea să mă rog împreună cu ea. „Da!” a fost răspunsul ei. Am plecat capul şi am înălţat o rugăciune simplă la tronul lui Dumnezeu, ca El să îi ţină în siguranţă pe mamă şi pe copil. În timp ce o transportam în sala de operaţii, am asigurat-o că Dumnezeu avea să le poarte de grijă. Mi-a mulţumit. Într-un timp foarte scurt, bebeluşul ţipa şi îşi umplea plămânii cu aer. Copilul era sănătos. Mama era sănătoasă şi acum putea să îşi ţină în braţe micul ghem de fericire pe care îl aşteptase de atâta timp. Cu toţii am fost recunoscători!
Câteva luni mai târziu, aceeaşi pacientă a venit la noi la cabinet pentru un control. „Vă amintiţi de mine?” a întrebat ea. „Desigur!” i-am răspuns eu zâmbind. Am vorbit despre acea zi importantă – mult aşteptata petrecere de zi de naştere. Apoi mi-a împărtăşit un lucru care m-a surprins. „Când v-aţi rugat pentru mine, dintr-odată am simţit o pace incredibilă şi o siguranţă m-a cuprins ca o pătură.” Mi-a mai spus că rugăciunea mea a contat enorm pentru ea. Apoi a adăugat că şi ea este creştină – chiar păstorea o biserică locală. Am fost surprinsă. Sunt foarte recunoscătoare că am ascultat glasul Duhului Sfânt în acea zi.
Niciodată nu ştim cum putem fi o binecuvântare pentru cei din jur atunci când ne trăim practic credinţa. Noi suntem mâinile, buzele şi picioarele lui Dumnezeu. El doreşte să ne folosească pentru a-i atinge şi pe alţii cu dragostea Sa. Atunci când urmăm îndemnurile Sale, primim cea mai mare binecuvântare. În acest caz, eu am primit cea mai mare binecuvântare dintr-o „zi de naştere”.
Sherilyn Gibbs
