Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. – Matei 7:1
Când eram tânără, obişnuiam să urmăresc un program televizat intitulat „The Rifleman” (Puşcaşul). Acesta prezenta povestea fictivă a unui bărbat văduv, Lucas McCain, care s-a mutat în vechiul New Mexico Teritory împreună cu fiul lui, Mark. Voia să ia viaţa de la zero după moartea soţiei lui. Desigur, după cum sugerează şi numele programului, ştia să folosească puşca şi era şi foarte priceput.
Ca tânără care urmăream această emisiune, nu pot să spun că îmi plăcea foarte mult. McCain părea un şef foarte exigent şi lucrurile trebuiau executate excelent. Bineînţeles, cu puşca, executa sentinţele pe care tot el le dădea. În toate episoadele era transmisă oarecum ideea că băieţii răi meritau dreptatea care venea asupra lor, pentru că nu îi interesa să facă binele. Aşa că au simţit dreptatea din plin.
Acum, după trecerea anilor, din întâmplare, am dat din nou peste acest program. Mare mi-a fost surpriza să văd că nu semăna deloc cu ce îmi aminteam eu despre emisiune. Dl McCain încă avea puşca şi preocuparea lui a rămas tot dreptatea. Dar acum am înţeles că acest tată era preocupat ca fiul lui, Mark, să crească pentru a face binele şi a avea etica muncii.
Sunt sigură că această reprezentare televizată portretiza corect vieţile şi dorinţele multora care au trecut prin Marile Câmpii Centrale şi s-au luptat să îşi facă o viaţă nouă, să îşi construiască ţara. Nu a mers totul bine. Incendiile au făcut ravagii. Furtunile şi seceta au afectat recoltele. Nedreptatea şi-a făcut simţită prezenţa. Dar oamenii erau preocupaţi şi de modul în care creşteau copiii lor. Voiau să aibă un loc unde să trăiască, să lucreze şi să se dezvolte. Cât de minunat trebuie să fi fost să joace un rol în formarea unei naţiuni!
Au trecut aproape cincizeci de ani de când am urmărit pentru prima dată acest program. Timpul şi lecţiile de viaţă mă fac să văd lucrurile diferit de cum le vedeam atunci. Acum nu mai văd totul în chenarul alb-negru al prejudecăţii unui tânăr. Vârsta m-a temperat, şi acum pot privi imaginea de ansamblu, nu doar un aspect al ei. Încă sunt zile în care alunec înspre obiceiurile vechi şi emit câte o „judecată” cu o viteză mai mare decât cea a lui McCain când îşi scotea puşca şi administra dreptatea. Sunt recunoscătoare că Isus îmi aminteşte că nu este treaba mea să-i judec pe alţii. Este treaba Lui.
Eu învăţ să îl las pe Isus să fie regizorul „programului” meu.
Mary E. Dunkin
