Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. – 1 Tesaloniceni 5:18
Începea din nou – cu remarci care îmi străpungeau sufletul asemenea unui cuţit, îmi cunoştea toate punctele sensibile şi era de-a dreptul încântat să le atingă pe toate. Stăruinţele mele nu l-au înduplecat câtuşi de puţin să înceteze. El „doar glumea”. Care era problema mea?
Rugăciunile mele pentru el se înălţau zilnic spre Cer. La fel, şi rugăciunile pentru mine. Făcusem tot ce puteam face. Încercasem şi tăcerea. L-am lăsat să îşi bată joc de mine şi să mă tachineze. Rămăsesem tăcută. Am încercat şi să îmi exprim iubirea faţă de el prin cuvinte de apreciere, prin prăjitura preferată, prin îmbrăţişări şi chiar i-am invitat şi pe prietenii lui în vizită. Încercasem să fac apel la bunul-simţ şi la modul uman de a-i trata pe semeni. Am încercat să îi trezesc latura spirituală. De ce ar vrea să îl rănească pe Dumnezeu printr-un astfel de comportament?
Am încercat chiar să îi interzic să mai vină la noi acasă. Dacă nu se putea comporta decent, atunci nu mai avea ce să caute în casa noastră pentru a continua să mă tortureze. I-am cerut scuze pentru partea mea de vină (oricare ar fi fost ea) de a-l încuraja, a-i permite sau a-l determina să fie cum era. Nu îmi mai venea în minte nicio altă tehnică.
Apoi, Dumnezeul meu milostiv mi-a reamintit o rugăciune proprie înălţată nu cu mult timp în urmă. Doamne, omoară eul care se trezeşte la viaţă în mine atât de des! Te rog să faci tot posibilul! Cum ar putea cineva să moară dacă nu prin stingerea fitilului vieţii? în momentul când am rostit acea rugăciune, dorinţa mea era curată şi arzătoare. Chiar îmi doream sfinţirea. Îi oferisem lui Dumnezeu viaţa mea fizică în nenumărate ocazii în schimbul mântuirii persecutorului meu, uitând că, de fapt, natura mea egoistă trebuia să moară zilnic. Durerea este un factor motivator puternic. Dacă am putea să identificăm ce ne provoacă atâta durere, atunci am scăpa de ea şi am fi liberi. Vrem să fim biruitori asupra „vrăjmaşului” doar pentru a ne simţi bine din nou sau poare pentru a nu mai simţi nimic. Doar atârnarea pe cruce va rezolva problema. Aşa că încercăm una, încercăm alta şi multe altele până când ne cuprind epuizarea şi mânia.
De-abia acum lacrimile mele încep să sece. Inima îmi este liniştită. Îi cer altceva. Doamne, învaţă-mă să port astăzi crucea! Învaţă-mă să Îţi mulţumesc în situaţiile pe care mi le oferi! Arată-mi cum să mor având o dragoste profundă pentru toţi cei care sunt manipulaţi de cel rău! Şi, cândva, ajută-l pe fiul meu să înceapă o viaţă nouă, pentru că Tu şi eu am ales să murim!
Brenda Kis
