Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „lată drumul, mergeţi pe ell”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga. – Isaia 30:21
Vocea mamei o disting chiar şi dintr-o mulţime de oameni. Nu vreau să spun că este gălăgioasă. Din contră, de obicei are un glas foarte blând. Mulţi ani am auzit acel glas strigându-mi numele: dimineaţa, mă striga să mă trezesc şi să mănânc; după şcoală, mă striga din mulţimea de copii; în parc, mă striga când era timpul să mă întorc acasă; acasă, mă striga când ne urmăream una pe cealaltă din cameră în cameră pentru a purta discuţii profunde. Am petrecut atât de mult timp împreună, încât i-aş recunoaşte vocea oriunde. Tot aşa, eu mă încred în glasul Domnului când iau decizii – în special decizii importante. De când eram mică, mama m-a învăţat care este glasul Lui. Mi-a citit istorisiri biblice ca să mă ajute să fac diferenţa între bine şi rău şi ne-am jucat „jocul predicii” pentru a mă învăţa să fiu atentă la pastor. S-a asigurat că eram întotdeauna prezentă la Şcoala de Sabat şi la programele de copii. De mică am învăţat să fac diferenţa între egoismul meu şi glasul blând al conştiinţei, care îmi spunea când să nu fac un lucru.
Crescând, responsabilitatea de a petrece timp cu Dumnezeu a devenit sarcina mea. Trebuia să aleg să citesc lecţia Şcolii de Sabat, să mă rog înainte de culcare sau să ascult acel susur blând care îmi spune ce să fac şi ce să nu fac. De fiecare dată când am uitat să citesc, când nu m-am rugat sau când am ignorat acel susur blând, mi-a fost tot mai greu să iau următoarea hotărâre şi să aflu care sunt planurile lui Dumnezeu pentru mine. Nu suntem niciodată foarte departe de dragostea lui Dumnezeu. Aşa că mă întorc – confuză, pierdută şi căutând călăuzire – şi aud acel glas în care am învăţat să mă încred.
Nu-ţi pot explica cum îmi dau seama că Dumnezeu îmi vorbeşte. Este un simţământ ciudat de calm şi certitudine, care nu poate fi confundat. El nu îmi vorbeşte aşa cum îmi vorbea mama mea sau tatăl meu, dar îi cunosc glasul. El m-a condus să aleg o universitate creştină şi să merg să predau în Coreea de Sud. M-a condus la soţul meu minunat.
Zilnic trebuie să alegem să ne facem timp să stăm cu Dumnezeu. Eu nu reuşesc întotdeauna, dar ştiu că El este milostiv.
Doamne, Te rog să îmi aminteşti în fiecare dimineaţă să petrec timp cu Tine şi mă rog să rămân pe frecvenţa glasului Tău, care mă călăuzeşte spre casa cerească!
Sandra P. Gordon
