Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui. – Psalmii 18:6
Traficul de pe autostradă se rarefiază, dar eu trebuie să fiu la bordul avionului în mai puţin de o oră! mă gândeam eu. Lucrasem toată ziua, şi soţul mi-a spus clar că la ora 4 va veni să mă ia să mergem la aeroport. Am crezut că, dacă ies cu cinci minute înainte de ora 4, voi avea suficient timp să fiu gata, dar şefii mei nu fuseseră prezenţi la sediu în acea zi ca să încuie clădirea. Aşa că a trebuit să încui, să sting luminile şi să pornesc alarmele. De asemenea, trebuia să îmi iau bagajul de jos. Toate acestea le-am făcut în cincisprezece minute. Soţul mi-a spus că, din această cauză, vom prinde ora de vârf în trafic şi ar fi bine să încep să mă rog, altfel voi pierde zborul. Aşa că iată-ne în mijlocul traficului, implorându-L pe Dumnezeu să facă o minune. Vremea trecea şi părea aproape imposibil să mai ajung la timp pentru zbor.
Ziua următoare, 26 martie, tatăl meu împlinea şaptezeci de ani. Îmi doream foarte mult să sărbătoresc cu el, deoarece era foarte bolnav. Îmi era teamă că nu aveam să îl mai văd în viaţă. Plecarea cu zece minute întârziere ne-a făcut să pierdem cam o oră şi jumătate în aglomeraţie. Apoi, parcă din senin, Dumnezeu a deschis spaţii în trafic şi soţul meu a putut înainta mai repede. Totuşi, aveam nevoie şi de o a doua minune. Oare voi ajunge la timp?
Am ajuns la aeroport şi am fugit direct la ghişeu. Nici măcar nu am avut timp să îmi iau bagajul. Trebuiau să închidă poarta. Am întrebat dacă puteam totuşi să urc şi eu, moment în care soţul meu a ajuns cu bagajul. Doamna de acolo nu a ştiut ce să îmi răspundă, dar chiar lângă ea era supraveghetorul care mi-a luat bagajul – deşi închiseseră deja la bagaje. Apoi a sunat echipajul de la bordul avionului să lase uşa deschisă. Mai aveam doar câteva minute, dar, în cele din urmă, am ajuns în avion, recunoscătoare lui Dumnezeu şi soţului meu că mă ajutaseră intr-un moment crucial. Am ajuns la aniversarea tatălui meu şi în ochii mei acum sunt lacrimi când îmi amintesc că aceea a fost ultima ocazie în care l-am văzut în viaţă.
Dumnezeu este mare. Dumnezeu este puternic. Dumnezeu este milostiv. Fără îndoială că Dumnezeu este la cârmă. Când problemele ne copleşesc, avem nevoie să ne încredem în făgăduinţele Lui şi să ne bazăm liniştiţi pe El. Domnul aude rugăciunile noastre şi ne răspunde conform cu înţelepciunea Sa.
Damaris Prieto
