Ascultaţi-Mă, casa lui lacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. – Isaia 46:3,4
Pe 26 iunie 1946, dormeam în locşorul meu mic şi confortabil şi mă hrăneam cu hrană lichidă, neatinsă de răul din afară. Totul s-a schimbat cu o palmă primită şi cu plânsetul meu, când m-am „născut în nelegiuire” (Psalmii 51:4), fiind zămislită în păcat, pe atunci neştiind că sunt „o făptură aşa de minunată” (Psalmii 139:14). Aceea nu avea să fie decât prima din multele palme pe care viaţa le avea pregătite pentru mine şi lacrimile acelea au fost doar o pregustare a ceea ce urma. Anii au trecut şi am ajuns să Îl cunosc pe Cel care m-a făcut. După treisprezece ani de viaţă, am luat hotărârea să Îl slujesc Lui. Am trecut şi prin momente foarte dificile, dar, după şaptezeci de ani de viaţă, aleg să număr binecuvântările.
Sunt binecuvântată să îmi pot face mica mea parte în uşurarea suferinţei oamenilor de pe insula unde locuiesc, Jamaica. Deşi frământată adesea de nenumărate probleme interpersonale, cer împlinirea făgăduinţei din lacov 1:12: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Mulţi tineri au fost binecuvântaţi de pe urma relaţiei noastre de prietenie. Au avut de câştigat datorită înţelepciunii acumulate de-a lungul anilor de experienţă, în timp ce multele lor nevoi şi planuri vitejeşti au dus pe noi culmi viaţa mea de rugăciune de mijlocire.
Am fost binecuvântată când l-am adus pentru prima dată pe fiul meu acasă. În anii care au urmat, am început să înţeleg mai bine modul în care m-a adoptat Dumnezeu şi am învăţat ce înseamnă dragostea necondiţionată. Am fost binecuvântată cu o sănătate destul de bună şi cu mijloace financiare suficiente pentru a vizita toate locurile în care mi-am dorit să ajung, să mă bucur de opera de artă a lui Dumnezeu, fără dezastre pe uscat, pe mare sau în aer în timpul călătoriilor pe care le-am făcut – cu excepţia celor cinci zile petrecute fără bagaj. Sunt binecuvântată că mi-am pus multe ţinte şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am atins pe toate.
Din nefericire, în ciuda nenumăratelor binecuvântări, am ajuns să mă îndoiesc de Dumnezeu în vremurile „grele”, am încercat să o iau înaintea planului Său şi nu am luat în seamă făgăduinţa Sa că-mi va răspunde la rugăciuni (1 Ioan 5:14). Nu cunosc planul lui Dumnezeu pentru viitorul meu. Totuşi, atât cât pot, mă voi bucura întotdeauna, mă voi ruga neîncetat şi Îl voi fi recunoscătoare pentru toate lucrurile.
Cecilia Grant
