Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! – Isaia 65:24
Era ora 21:30 sâmbătă seara. A sunat telefonul. Am lăsat jos cutiile pe care trebuia să le duc la microbuzul pe jumătate plin şi am răspuns la telefon. Era Doris, pe care o întâlnisem recent la Universitatea din Cincinnati şi care s-a arătat foarte prietenoasă cu mine. Dar la ea era ora 22:30 şi mă întrebam de ce suna atât de târziu. Nu m-a ţinut mult în suspans. „De ce nu m-ai sunat când ai fost aici să cauţi o casă, Rachel?” Cu o săptămână înainte fusesem la Cincinnati pentru a căuta un apartament, dar nu m-am gândit să o sun pe Doris fără să am vreun motiv. I-am spus că mă gândeam că situaţia cu casa era rezolvată, dar, vineri seara, ultima mea variantă picase.
Dumnezeu mă binecuvântase cu o bursă de studii şi chiar credeam că El mă călăuzea să merg acolo. Am reuşit să împrumut un microbuz până luni seara, pentru a-mi duce toate lucrurile – singura şansă de a face acest lucru înainte de începerea scolii. În Sabat m-am rugat şi am hotărât ca, după apus, să fac singurul lucru care îmi mai rămânea de făcut, şi anume să îmi pun toate lucrurile în microbuz, deşi nu aveam nici cea mai mică idee unde urma să merg. Poate Doris ştie ceva şi mă poate ajuta! M-am gândit, sperând că Dumnezeu o îndemnase să mă sune ca răspuns la rugăciunile mele stăruitoare.
Dar Doris nu avea răspunsul pe care îl aşteptam. „Toate apartamentele pe care le ştiu sunt ocupate şi nu ştiu pe nimeni care să se mute curând.” Am simţit că acea fărâmă de speranţă dispărea şi ea în neant. Chiar atunci i-a sunat telefonul fix şi m-a lăsat să aştept pe fir. Singura mea fărâmă de speranţă dispăruse. Doamne, de ce mă ţii în suspans? am zis frustrată în gând.
„Rachel, mai eşti la telefon?” Vocea lui Doris mi-a întrerupt gândurile. „Nu o să îţi vină să crezi. Tocmai m-a sunat o prietenă să îmi spună că locatara din apartamentul de la etajul trei tocmai s-a mutat şi m-a rugat să o anunţ dacă ştiu pe cineva în căutare de locuinţă. I-am spus că tocmai ce vorbeam la telefonul mobil cu cineva care avea nevoie urgentă de un loc unde să stea.”
În doar câteva minute, totul era stabilit. Preţul pentru chirie era perfect – toate utilităţile incluse – şi, pe baza recomandării lui Doris, mi s-a acceptat şi avansul. Doamna respectivă plănuia să pregătească apartamentul pentru luni, dar mi-a spus că va încerca să aranjeze totul pentru duminică după-masă. Dimineaţa următoare, cu inima plină de recunoştinţă, am pornit înspre Cincinnati, Ohio.
Rachel Williams-Smith
