Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; îşi aduce aminte că suntem ţărână. – Psalmii 103:13,14
La vârsta de opt ani, părinţii mei ne-au cumpărat biciclete mie şi fratelui meu mai mic, Lawrence. Tatăl meu a pus roţi ajutătoare la ambele biciclete şi ne-a spus că le va da jos la începutul vacanţei de vară. Om de cuvânt, tatăl meu a dat jos roţile în ultima zi de şcoală. Fără ezitare, fratele meu a început să meargă pe bicicletă, dar eu nu.
În fiecare zi a verii, tatăl meu încerca din răsputeri să mă înveţe să merg cu bicicleta. Simţind dorinţa mea de a renunţa la lecţiile zilnice, tatăl meu mi-a spus: „Cheryol, se pare că nu vei învăţa cum să mergi cu bicicleta aceasta.” Doar la auzul acelui comentariu, m-am hotărât să fiu mai ambiţioasă. În fiecare zi după cină exersam singură să merg cu bicicleta.
Într-o zi i-am spus fratelui meu că plănuiam să merg pe terenul de joacă al şcolii din cartier pentru a mă plimba cu bicicleta. Ajunsă în curtea şcolii, m-am urcat pe bicicletă şi am început să merg. Lawrence a fost încântat. După ore întregi în care ne-am întrecut, fratele meu mi-a spus că voia să meargă să mănânce. Din nefericire, eu nu ştiam să îmi opresc bicicleta. Lawrence a încercat tot ce a ştiut ca să îmi arate cum să opresc. Dar mie îmi era teamă că, dacă încercam să opresc bicicleta, aş fi căzut şi m-aş fi rănit. Aşa că am tot mers.
Într-un final, fratele meu a spus: „Cheryol, cred că tata s-a întors de la serviciu. Mă duc să îl aduc.” Văzându-l pe tata că se apropie de şcoală, am început să plâng si i-am spus că nu ştiam cum să opresc bicicleta. Tata mi-a spus calm să încetinesc, că el o va opri în locul meu. Mi-a promis că nu mă va lăsa să cad. Tata a stat chiar în faţa bicicletei şi a spus: „Vino, fetiţa mea, tu poţi!” Când eram la doar un braţ depărtare, tata a pus o mână pe ghidon şi cu cealaltă m-a luat în braţe. Eu încă plângeam, dar el m-a sărutat pe frunte şi a spus: „Puişor, ai reuşit. Ai învăţat cum să mergi cu bicicleta! Sunt foarte mândru de tine!” M-am cuibărit în braţele lui şi el m-a dus acasă.
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine;
nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău;
Eu te întăresc,
tot Eu îţi vin în ajutor.
Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).
Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru această făgăduinţă, că mă vei proteja.
Cheryol Mitchell Johnson
