Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” – Ioan 11:25
Când în viaţă trecem prin pierderi grele şi nu vedem dovada răspunsului iminent al lui Dumnezeu, poate că ne cuprinde confuzia şi ne întrebăm de ce. Casa Mariei, Martei şi a lui Lazăr din Betania era o casă plină de fericire. Isus obişnuia să meargă acolo pentru a Se odihni după călătoriile Lui. În acea casă putea să poposească oricând. Totuşi, într-o zi cumplită, Lazăr, bărbatul casei, s-a îmbolnăvit.
Cele două surori I-au trimis vorbă lui Isus, spunându-I: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav” (Ioan 11:3). Isus nu a mers chiar atunci în Betania. Lazăr a murit. Dorinţa Măriei şi a Martei de a înţelege motivul pentru care Isus nu a răspuns apelului lor urgent este dorinţa multor creştini sinceri. De ce să sufere cei drepţi dacă, într-adevăr, Dumnezeul lor trăieşte?
Când Isus şi ucenicii au ajuns în Betania, aparent prea târziu, Marta s-a grăbit să îi iasă în întâmpinare şi a căzut înaintea Lui, spunându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (v. 21). Deşi Marta mărturisise că Isus îi putea cere Tatălui ceresc orice dorea, totuşi răspunsul lui Isus, care s-a vrut a fi o mângâiere, a fost că fratele ei avea să învie la învierea finală (v. 24).
Maria L-a întâmpinat pe Isus cu lacrimi de nestăpânit – până în punctul în care chiar Isus a fost mişcat şi a plâns. Apoi a întrebat unde era pus trupul lui Lazăr. Marta a dat dovadă de neîncredere în puterea lui Hristos când a reacţionat astfel: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile” (v. 39). În ciuda lipsei ei de credinţă, Isus, în continuare, l-a înviat pe Lazăr. Căci chiar El afirmase: „Eu sunt învierea şi Viaţa” (v. 25).
În durerea lor, cele două surori nu au fost lăsate singure. Atâta timp cât Isus domneşte pe tronul Său, niciodată nu vom fi lăsaţi singuri. El este mai aproape de tine decât îţi poţi imagina. Suferinţa lui Lazăr era în inima Lui, dar El a întârziat ca să poată fi manifestată slava lui Dumnezeu.
Dumnezeu poate nu va răspunde atât de repede pe cât ne aşteptăm noi, dar El niciodată nu întârzie, în timpul ales de El, să răspundă la problemele din inima noastră. Poate nu o va face atât de repede pe cât ne aşteptăm sau ne dorim noi, dar El niciodată nu întârzie să intervină. Poate că Dumnezeu pare să întârzie să îţi vină în ajutor chiar acum. Totuşi, prin credinţă, tu poţi trăi cu speranţa prezenţei Sale, deşi calea pare plină de spini şi nori.
Mary Opoku-Gyamfi
