Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. – 1 Corinteni 10:13
Când ne-am căsătorit, în martie 1996, eu şi soţul meu am hotărât să ne mărim familia fură întârziere, apropiindu-ne deja de vârsta de treizeci de ani. După câteva luni, aşteptam deja primul copil şi entuziasmul nostru era peste măsură de mare! Totuşi bucuria ni s-a frânt. După zece săptămâni, am pierdut sarcina. Ni s-a spus că vinovat era uterul fîbromatos. A doua sarcină a decurs bine până în săptămâna douăzeci şi patru, când am pierdut din nou copilul.
Descurajarea a început să ni se cuibărească în inimă. Îndoiala şi teama ne urmăreau. Credinţa noastră a primit o lovitură puternică. Doctorul care mă monitoriza mi-a spus că ar trebui să fiu recunoscătoare că puteam să rămân însărcinată. Am primit această încurajare cu multă precauţie. După trei ani am fost binecuvântaţi cu o fetiţă. Eram fericiţi din cale afară!
După această minunată binecuvântare, am prins mai mult curaj şi credinţa noastră a început să crească din nou. La scurtă vreme, am aflat că eram însărcinată cu gemeni! A fost plăcut să aud două bătăi de inimă la ecograf Dar entuziasmul nostru a durat doar câteva săptămâni, până când am pierdut şi această sarcină. Un an mai târziu, Domnul ne-a binecuvântat cu un băiat! Nu puteam descrie bucuria şi recunoştinţa pe care le simţeam.
După şase luni ne-am mutat din Zimbabwe în Coasta de Fildeş pentru un loc de muncă. Tocmai ce ne instalam în Abidjan când am fost lovită puternic de malarie. Doctorul a vrut să îmi prescrie nişte medicamente foarte puternice, dar a insistat să fac un test de sarcină înainte de a lua medicamentele. Foarte liniştită, am făcut testul de sarcină fără să mă gândesc că aş putea fi însărcinată. La urma urmei, Dumnezeu deja făcuse două minuni. Vă puteţi imagina cât de şocată şi fericită am fost să aflu că aşteptam al treilea copil!
Privind în urmă, ne dăm seama că toată credinţa noastră nu ar trebui să se bazeze pe dovezi fizice, pentru că, tehnic vorbind, aceasta nu este credinţă (Evrei 11:1). Dar Dumnezeu ne face pe plac şi ne binecuvântează, în ciuda îndoielilor noastre. El este credincios şi nu va permite să fim încercaţi peste puterile noastre (1 Corinteni 10:13). Lăudat fie Numele Lui!
Eugenia Mzikazi Bhebhe
