A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!” – Iosua 6:16
Pe 27 iulie 1985, mama mea zăcea pe un pat de spital din Sunyani, Ghana, în a cincisprezecea zi de comă. Vestea tristă despre mama a ajuns şi la unii membri din cor care participau la întâlnirea anuală a corurilor organizată în acel oraş. Au început să ceară de la Dumnezeu viaţa mamei mele, iar cineva a întrebat: „Suntem un cor, de ce nu facem ce a făcut şi poporul Israel pentru a învinge vrăjmaşii din Ierihon?” Ideea i-a captivat pe mulţi şi, curând, peste o mie de corişti mărşăluiau în jurul Spitalului Universitar Guvernamental, unde era mama mea. Ce spectacol! Personalul spitalului, vizitatorii şi pacienţii se minunau de muzica frumoasă. Unii trecători întrebau ce se întâmplă. Când membrii corului le-au răspuns că se rugau şi cântau pentru un suflet drag, soţia unui pastor, ca să iasă din comă, unii oameni au râs. Dar alţii au fost cu totul uimiţi de această demonstrare de credinţă vechi-testamentară într-o lume modernă. La fel ca Israelul din vechime, corul a înconjurat spitalul de şapte ori, cântând, apoi s-a oprit şi a mai cântat alte şapte imnuri.
La sfârşitul ultimului cântec, coriştii au strigat la unison: Amin! Chiar în acel moment, mama a strănutat – moment care a marcat începutul procesului de recuperare. Ea a mai trăit douăzeci şi cinci de ani şi a călătorit în toată ţara împreună cu tatăl meu făcând lucrare misionară.
La înmormântarea mamei mele, în 2010, trei femei au venit la mine şi au spus: „Noi suntem creştine acum datorită acţiunii acelor corişti, în 1985. Pe atunci eram asistente începătoare la spital.” Actul de credinţă al corului, la care şi eu am fost martoră ca adolescentă, fiind chiar la finalul liceului, a fost sursa mea de tărie în toţi anii în care m-am confruntat cu provocări. Căile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna la fel ca ale noastre.
Nu cunosc natura „zidului” sau vrăjmaşul cu care te confrunţi în acest moment, dar poţi avea asigurarea că, prin credinţă, atunci când îi cânţi laudă Lui, zidul care îţi stă în faţă cu siguranţă va fi doborât. Într-un fel sau altul, va fi dărâmat şi cetatea va fi a ta.
Textul din Romani 15:4 spune că „tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde”. În curând, Domnul ne va da Cetatea Sfântă dacă ne încredem şi ascultăm de El.
Esther Joyce Parkins
