Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! – Isaia 65:24
Fratele meu mai mic l-a implorat pe tata să îi cumpere un căţeluş de la un om străin. Tata, convins că animalul era un câine de rasă, pentru că îşi dorea ce era mai bun pentru fratele meu, i-a cumpărat căţelul.
Eu eram prea ocupată să mă bucur de câinele meu de rasă Teckel, Kofie, pentru a-i acorda prea multă atenţie lui Riley, noul câine al fratelui meu. Din întâmplare, am observat că Riley părea destul de lacom, văzându-l cum mănâncă. Nicio clipă nu m-am gândit că apetitul lui crescut nu era din cauza zilelor, din trecut, în care nu mâncase nimic. Pe măsură ce a crescut, am observat că Riley nu era un câine de rasă. Era un câine pe care noi îl numim în general maidanez. Dar s-a făcut destul de mare şi a devenit foarte protectiv.
Pentru că nu petreceam cu el la fel de mult timp cum petreceam cu Kofie, a început să îmi fie frică de el. După o vreme, Riley s-a îmbolnăvit. Atunci am început să îi acord atenţie mai des. Mi-a fost milă de el. Îmi amintesc că la un moment dat eram supărată pentru că tata şi fratele meu nu acordau suficientă atenţie stării lui precare de sănătate. Riley nu mai era la fel de gălăgios ca înainte. Părea trist şi depresiv. S-a îmbolnăvit atât de rău, încât familia mea a trebuit să îl izoleze de ceilalţi câini pe care îi aveam.
După ce m-am mutat, am mai văzut ocazional poze cu Riley şi auzeam despre starea lui. Situaţia lui m-a întristat. Vina şi durerea mă măcinau. Ar fi trebuit să mă port mai bine cu el. Pentru că nu voiam să mai sufere, m-am rugat ca Dumnezeu să îl treacă la odihnă. Şi El a răspuns rugăciunii mele.
Chiar în dimineaţa după ce m-am rugat, am primit mesaj de la sora mea care îmi spunea că Riley murise. Am fost mai mult liniştită decât tristă. Dumnezeu mi-a arătat că El mă aude. El a simţit compasiune pentru animalul acela suferind. Dumnezeu a fost acolo, a văzut lacrimile mele şi aştepta doar ca eu să îi cer să îl ajute pe sărmanul Riley să scape de durere.
De atâtea ori nici noi nu le acordăm atenţie celor din jur şi nu îi iubim, lucruri după care ei tânjesc, dar pe care nu le primesc! Trebuie să ne rugăm unul pentru celălalt, deoarece Dumnezeu din ceruri aude rugăciunile noastre. El răspunde conform cu înţelepciunea Sa atunci când ne rugăm pentru binele celorlalţi. Cât de important este să le facem bine semenilor, pentru că niciodată nu putem şti dacă îi vom mai vedea vreodată.
Renauta Hinds
