Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.” – Faptele apostolilor 10:4
M-am uitat la fotografiile de pe peretele din sufragerie – imagini ale călătoriilor misionare în Mozambic, Brazilia şi Insulele Solomon. M-au năpădit amintirile: aşezarea cărămizilor; mutarea pancartelor din lemn de palisandru sau mahon proaspăt tăiat, foarte greu; femeia care a probat ochelari şi care, dintr-odată, a izbucnit în râs când şi-a dat seama că vede bine; să văd cu ochii mei cum o rană care punea viaţa unui om în pericol se vindecă în urma tratamentului aplicat de noi, găsirea unei locuinţe pentru băieţelul fără adăpost care avea acea rană, momentul în care am aflat că grupul nostru i-a sponsorizat şcolarizarea acelui băiat chiar în şcoala pe care o construiam şi bucuria pe care am simţit-o când localnici şi voluntari şi-au predat viaţa Domnului. Amintiri care îmi aduceau multă bucurie! Da, am mai făcut şi alte poze, ca, de exemplu, cele de după accidentul de maşină. Dar acele poze nu sunt puse pe peretele nostru. Ele sunt doar dovezi – cazul este închis. Acum nu mai am nevoie de acele poze.
În această dimineaţă am citit capitolul 10 din Faptele apostolilor. M-am oprit la versetul 4: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Si-a adus aminte de ele.” Dumnezeu S-a gândit la rugăciunile lui Corneliu şi la faptele bune pe care le făcuse. Parcă privind la nişte amintiri speciale, probabil că Dumnezeu a zâmbit când S-a gândit la acest bărbat care se ruga şi a dat din ale lui pentru a-i binecuvânta pe alţii. M-am gândit la „muzeul” lui Dumnezeu – expoziţia de „fotografii” şi „DVD-uri” ale oamenilor ale căror rugăciuni şi fapte L-au făcut să zâmbească. Ce bucurie a simţit amintindu-Şi de ele! Dar mai sunt şi alte „fotografii”, mi-am zis eu: faptele rele, furturi, crime şi violenţe de tot felul. Atunci gândurile mele s-au îndreptat spre lucruri familiare: grijă (lipsa de încredere), supărare (mânie) şi independenţă (egoism).
„Ah, Doamne – m-am rugat – nu vreau ca acele poze să fie în expoziţia Ta.” Într-o clipă, mi-au venit în gând două versete, parcă un răspuns direct din inima lui Dumnezeu: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). „El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor” (Mica 7:19). Aşa cum eu arunc pozele nedorite, care fac parte din trecut, Dumnezeu aruncă „DVD-urile” cu păcatele mele pe care L-am rugat deja să le cureţe. Nu mai am nevoie de ele. Sunt o problemă rezolvată.
Doamne, Îţi mulţumesc! am exclamat eu. Ajută-mă să am o viaţă plină de fotografii pe care să Îţi facă plăcere să le revezi.
Helen Heavirland
