Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! – Psalmii 51:10
M-am îndrăgostit de toamnă. A fost o eliberare după căldura verii din Michigan. Am fost uimită de opera de artă a creaţiei uimitoare a lui Dumnezeu expusă în culorile ca de foc ale peisajului care mă înconjura. Când ne-am mutat în California, am plantat un copac ale cărui frunze seamănă cu arţarul. L-am îngrijit în speranţa că, într-o zi, mă voi putea bucura de frumuseţea lui. Nu am fost deloc dezamăgită. Vara, bolta deasă a copacului ne-a oferit umbră în căldura californiană toridă. Pe măsură ce s-a apropiat toamna, frunzele verzi s-au transformat uşor în auriu, purpuriu, galben şi portocaliu, îmbrăcând întregul copac în culorile aprinse ale sezonului. Iarna, vântul puternic a văduvit copacul de frumuseţea lui şi frunzele maronii erau acum împrăştiate pe trotuar. Superbul copac de dinainte stătea dezbrăcat, iar ramurile sale goale pictau o siluetă interesantă în soarele care era la asfinţit.
Ani mai târziu, gazonul din curte a început să băltească, fiind umed şi apos. Într-o zi ploioasă, zonele din jurul ţevilor de scurgere s-au inundat, înecând plantele din apropiere. În loc să dreneze apa complet, curgerea prin canalul de scurgere era doar un şiroi firav înspre stradă, zile întregi, iar în jurul canalului de scurgere a început să crească muşchi. Am încercat să curăţ ţevile cât de bine am putut cu un băţ, cât îmi ajungea, dar fără rezultate. Undeva era o problemă. Un peisagist s-a ocupat de situaţie. Ţevile care au fost scoase la suprafaţă arătau că rădăcinile copacului pe care îl plantasem înfundaseră ţevile, împiedicând apa să se mai scurgă. Eu plantasem un arbore-de-gumă (al cărui frunziş este superb), fără să ştiu că rădăcinile lui agresive ar putea înfunda ţevile şi crăpa pavajul. Plantasem copacul greşit în locul greşit! O investiţie proastă şi o lecţie învăţată. Copacul trebuia tăiat! M-a costat cam două mii de dolari să tai copacul, să înlocuiesc sistemul de scurgere şi să refac gazonul pentru a readuce curtea la forma ei iniţială.
Nu suntem şi noi asemenea arborelui-de-gumă, admiraţi pentru frumuseţea exterioară, dar inimile noastre produc rădăcina mândriei, a aroganţei, a prejudecăţii şi a egoismului care ne pot dăuna sufletului? Înainte să se producă vreo pagubă, să îi cerem Stăpânului Creator să ne cureţe inimile de rădăcinile nedorite ca să putem transmite frumuseţea Lui în viaţa noastră.
Îmi plac culorile tomnatice ale arborelui-de-gumă, dar, pe viitor, aleg să îi admir frumuseţea de la distanţă.
Evelyn Porteza Tabingo
