Doamne, deschide-i ochii să vadă. – 2 împăraţi 6:17
Fiul nostru, Garrick, a avut paşaport încă de când avea doar cinci săptămâni. Când eu şi soţul meu, Larry, am completat informaţiile de pe formular, am scris, în glumă, că avea ocupaţia de „copil.” „A fi copil este o slujbă cu normă întreagă”, a spus Larry. „El va învăţa să umble, îşi va băga mâinile în primul lui tort şi le va pune în păr. Va cânta la tamburină, se va ghemui în cutii şi va sufla în baloane de săpun. Asta este slujba lui!”
Am urmărit cu plăcere fiecare pas din progresul lui Garrick: cum vorbeşte, mănâncă banane, se joacă în cutia de nisip, cum prinde broaşte şi merge pe tricicletă. Am aşteptat cu nerăbdare aceiaşi paşi şi la cel de-al doilea copil al nostru. Dar Gillian s-a născut cu picioare strâmbe, surd, avea probleme cu şoldurile – şi două găuri în inimă. Ea a murit la patru luni. Nu am mai putut avea un alt copil.
Lacrimile au început să curgă şiroi când, fiind la biserică, o mamă tânără s-a aşezat chiar lângă mine cu un bebeluş durduliu şi foarte vesel în braţe. Încet-încet, am învăţat să fac faţă întristării şi aşteptărilor spulberate.
Trei ani mai târziu, nu mai plângeam chiar atât de mult după al doilea copil al nostru, dar atunci Judy, mama celei mai bune prietene a lui Garrick, Emily, a spus: „Sunt însărcinată.” De-abia am reuşit să îi spun că eram fericită pentru ea. Când a plecat spre casă zâmbind, lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. Larry s-a întors spre mine şi m-a întrebat care era problema. „E bine când oamenii au un copil, dar când vine şi al doilea…” Cuvintele mi s-au oprit, înecate de vină şi tristeţe. Pe toată durata sarcinii lui Judy, eu am fost tristă. Emily a stat la noi când Judy a început travaliul şi Garrick a sărit în sus de bucurie când a aflat de venirea pe lume a lui Geoff. Eu am mers în cealaltă cameră să plâng. Familia lor era binecuvântată. A mea nu.
Dar, odată cu trecerea anilor, am învăţat să văd binecuvântările – şi să îmi deschid inima în faţa lor. Noi trei încăpeam într-o canoe şi vâsleam zeci de kilometri pe râul Yukon. Multe din verile copilăriei lui Garrick au fost pline de noroi şi cercetări în săpăturile arheologice ale tatălui său, pentru că, fiind o familie de trei, ne permiteam să călătorim împreună. Pentru că aveam în vedere interesul unui singur copil, ne era uşor să alegem cărţile cu poveşti pentru seara.
Nu acestea sunt binecuvântările la care mă aşteptam, dar sunt cele pe care le-a primit familia mea. Când mi s-au deschis ochii să le pot vedea şi inima să pot da laudă pentru ele, viaţa mi s-a schimbat.
Denise Dick Herr
