Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea! – Numeri 6:24-26
Recent, membrii familiei extinse s-au adunat pentru înmormântarea mătuşii Barb, sora tatălui meu. Adunându-ne în cimitir în acea după-amiază frumoasă, mi-am dat seama că trecuseră nouă ani de când nu îi mai văzusem pe unii dintre cei adunaţi acolo. Pe alţii nu îi mai văzusem de aproape treizeci de ani. Copilul pe care îl aveam la acea vreme are acum aproape treizeci de ani, este căsătorit şi la rândul lui are un copil. Trecuse atât de mult timp de la ultima reuniune. Am fost doar nişte copii, am crescut împreună, ne vedeam aproape la fiecare sfârşit de săptămână şi petreceam sărbătorile la ei acasă, la noi sau la bunici. Am petrecut multe zile de vară la piscină şi săptămâni întregi la plajă. Apoi am crescut, am mers la diferite şcoli, ne-am căsătorit şi am avut şi noi, la rândul nostru, copii.
Am mai păstrat legătura prin părinţii noştri. Tata îmi spunea ce mai auzea de la mătuşa Sue sau mătuşa Barb despre unul care se muta, altcineva care avea un alt loc de muncă sau cine mai avea un copil. Apoi a venit momentul când am început să aud despre noua generaţie că începea să părăsească cuibul, unul câte unul. Mai mulţi s-au căsătorit şi doi dintre ei chiar aveau copii.
În ciuda timpului care s-a scurs de la ultima vizită, eu şi verişorii mei am reluat poveştile de unde le-am lăsat, punându-ne la curent cu vieţile noastre prezente. Ne-am arătat unii altora poze de familie şi am aflat despre vizita-surpriză a unei rude care trăise în China timp de trei ani. Chiar am văzut-o pe dădaca noastră mai în vârstă. Au fost clipe minunate pline de amintiri. În ciuda faptului că eram strânşi pentru o ocazie tristă, ne-am simţit bine să fim împreună – o frumoasă reuniune de familie.
Dar numaidecât a venit din nou momentul despărţirii. Eu am ieşit ultima din casă, pentru că nu doream să îmi iau rămas-bun. Probabil că vor mai trece câţiva ani până ne vom vedea din nou.
Pe drumul spre casă, am început să mă gândesc la cer. Îţi poţi imagina ce reuniune de familie imensă va fi? Mătuşi, unchi, bunici, mame, taţi, verişori, prieteni, vecini şi străini – cu toţii o mare familie care se întoarce acasă – acasă pentru a fi pe veci cu Dumnezeu şi cu Isus. Nu ştiu ce simţi tu, dar eu de-abia aştept! Nu va trebui să ne mai luăm rămas-bun niciodată!
Kathy Pepper
