Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. – Psalmii 34:7
„Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru această nouă zi. Te rog să mă ocroteşti în călătoria spre oraşul meu. Amin! Îţi mulţumesc!” a fost rugăciunea înălţată înainte de a porni maşina.
Distanţa până în orăşelul meu nu era mare, dar era pe o autostradă foarte aglomerată. Multe camioane mergeau cu viteză pe acea rută înspre Prince George, cam la o sută nouăzeci de kilometri de oraşul nostru. Totuşi este un drum frumos cu câteva case pe margine. Dar căprioarele, elanii sau urşii care au intrat pe drum au provocat adesea accidente.
Lista mea cu lucruri de făcut în acea dimineaţă includea o oprire la poştă pentru a lua corespondenţa şi pentru a trimite o scrisoare. Apoi trebuia să merg la cumpărături şi să rezolv ceva la bancă înainte de a mă întoarce acasă.
Nu a durat mult şi am bifat tot ce aveam pe listă, întorcându-mă spre casă. Mai aveam doar puţin, trecusem de trecerea de cale ferată, de alte două străzi şi acum eram aproape de pod. Acolo trebuia să semnalizez pentru a-i anunţa pe cei din spatele meu că urma să virez la stânga pentru a ieşi de pe autostradă. Privind în oglinda retrovizoare, am văzut un camion care se apropia cu viteză din spate. Am ajuns în intersecţie şi urma să virez la stânga, când, în mare grabă, camionul a trecut pe lângă mine prin partea stângă (partea şoferului) şi şi-a văzut de drum. După ce mi-am revenit din şoc, ştiind că aproape fusesem lovită, am început să îmi dau seama că moartea îmi bătuse la uşă! Restul drumului spre casă l-am parcurs foarte încet, plină de uimire şi recunoştinţă. Cu siguranţă îngerul meu păzitor m-a oprit să virez cu o secundă mai devreme. Cât de adevărat este că îngerii sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14).
Îmi amintesc şi de făgăduinţa lui Dumnezeu pentru noi din Isaia 65: „înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (v. 24).
Adesea, în viaţa noastră aglomerată uităm că suntem păziţi şi ocrotiţi de grija lui Dumnezeu în fiecare clipă. Ce moment uimitor va fi acela în care îi vom întâlni în cer pe îngerii noştri păzitori, căci ei, cu siguranţă, ne vor spune despre multe situaţii în care au mijlocit şi ne-au salvat de la rău.
Muriel Heppel