Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei. – Marcu 6:47,48
Citind din nou istorisirea despre Isus umblând pe apă pentru a ajunge la ucenici în furtună (vezi Marcu 6), distincţia dintre strajele din noapte m-a făcut să mă opresc şi să meditez. „Când s-a înserat” înseamnă prima parte din prima strajă, adică între orele 18:00 şi 21:00. Atunci s-a pornit vântul şi Isus a văzut pentru prima dată ucenicii că se „necăjesc” şi se luptă să vâslească. Totuşi, Isus nu s-a dus la ei până în a patra strajă din noapte, adică între orele 3:00 şi 6:00. Deşi ei nu ştiau, Isus i-a urmărit pe parcursul celor patru străji, posibil chiar douăsprezece ore.
În aceeaşi zi, mai devreme, Isus hrănise cinci mii de suflete şi se crease o mare agitaţie. Ucenicii au fost prinşi şi ei de înflăcărarea şi anticiparea mulţimii că Isus era Mesia şi că El trebuia să îşi revendice tronul. Dar nu era momentul când Isus să fie recunoscut în mod public. El a insistat ca ucenicii să urce în barcă şi să plece, să meargă înaintea Lui (v. 45). Această întârziere le-a întărit credinţa şi i-a învăţat câteva lecţii preţioase. Doar atunci au putut ucenicii să se separe de erezie şi să discearnă adevărul.
Fie că îl puteau vedea fizic pe Isus sau nu, totuşi Isus îi vedea. Când urmaşii Săi au ajuns la capătul resurselor, ei şi-au dat seama că le era imposibil să biruiască furtuna prin propria putere. Isus cunoştea furtunile cu care se confruntau ei şi i-a salvat pe ucenici la timpul stabilit de El.
Când ne confruntăm cu „furtuni” care izbesc în noi, poate suntem ispitiţi să credem că Isus nu ne vede sau nu ne aude, pentru că ajutorul nu vine atât de repede pe cât am vrea. Dar putem avea asigurarea că Isus ştie toate situaţiile din viaţa noastră. El veghează asupra noastră şi niciodată nu ne va părăsi (vezi Evrei 13:5).
Putem compara experienţele negative pe care le avem cu o tabără de antrenament al credinţei. Isus ne iubeşte nespus, chiar în mijlocul întunericului. El răspunde în timpul ales de El, pentru că El ştie ce este cel mai bine. Când îi lăsăm Lui cârma, noi credem că El este Căpitanul corăbiei noastre.
Astăzi ne putem bucura cu toţii că avem un Mântuitor minunat care întotdeauna este cu noi, chiar când vremea este furtunoasă, şi ne iubeşte necondiţionat.
Myrna Hanna
