Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu. – Psalmii 16:5
Faci un consult de rutină şi te aştepţi ca rezultatele să fie bune, normale. Dar nu sunt.
Dezamăgirea vine când o aştepţi cel mai puţin. Sperând la ce e mai bun, deschizi plicul cu rezultatele, dar speranţa dispare. Acolo este scris cuvântul de care se tem toţi: cancer! Dintr-odată, în faţa ta apare un tunel şi nu reuşeşti să vezi lumina de la capătul lui. Nu poţi scăpa luând-o pe scurtătură.
În doar o secundă, viaţa ţi s-a schimbat. Priorităţile ţi s-au schimbat şi simţămintele ţi-au fost cuprinse de confuzie. Indiferent cât de puternică ai crezut că eşti, în acel moment simţi cum pământul îţi fuge de sub picioare. Inima ta oboseşte să mai bată. Stomacul parcă ţi s-a făcut ghem şi lacrimile curg şiroaie.
Ce poţi face când ceva asupra căruia nu ai niciun control ameninţă subit să te distrugă? Singurul lucru pe care îl poţi face este să dai piept cu necunoscutul sumbru, ţinându-te strâns de Cel care este mai puternic decât tine. Ţine-te de Cel care ştie totul: ştie cărarea prin întuneric şi ştie cum să îţi dea putere să parcurgi această călătorie neaşteptată înspre necunoscut.
Credinţa ta în Dumnezeu îţi va da putere în fiecare zi şi îţi va consolida relaţia cu Dumnezeu. Poţi să depinzi total de Tatăl ceresc, pentru că El te iubeşte. El suferă împreună cu copiii Lui.
Tatăl tău ceresc deja a pregătit medicamentele şi tratamentele cele mai bune. El ştie ce este cel mai bine pentru tine.
Când ne-am exercitat credinţa în Dumnezeu şi am depins de El în vremuri de pace, vom şti cum să ne exercităm credinţa în El şi să depindem de El pentru putere în vremuri de criză.
Poate va veni teama, dar chiar şi aceasta poate fi depăşită de harul şi mila unui Dumnezeu care are planuri pentru viaţa ta – chiar dacă, pentru moment, acestea ne sunt necunoscute. Increde-te că Dumnezeu îţi va da simţământul de pace şi siguranţă când vei trece prin valea durerii. Soluţia la provocările noastre şi alinarea suferinţei poate fi mai aproape decât crezi.
Să ne încredem în harul şi mila lui Dumnezeu, ele se vor înmulţi când lupta se va înteţi.
Edit Fonseca