Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre (…) şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. – Isaia 53:5
Azi este 2 octombrie şi mie nu îmi pasă că port perucă. Nu mă deranjează cicatricea peste care nu mi-a mai crescut părul. În această zi, tot ce simt este recunoştinţă pentru una dintre minunile din viaţa mea – fiica mea.
La scurtă vreme după ce m-am căsătorit, doctorii mi-au spus că nu voi putea avea copii din cauza unei anomalii interne. Fără să mă las bătută, m-am rugat, am implorat şi am încercat până când Dumnezeu mi l-a dat, după trei ani, pe întâiul meu născut, Samuel. Acest dar mi-a reînnoit hotărârea de a încerca din nou. Soţul meu visa să avem o fetiţă. Chiar după ce am pierdut multe sarcini, noi am sperat, ne-am rugat şi chiar aveam deja un nume pentru ea: Crystal Rose.
Au trecut mai bine de patru ani de când l-am avut pe Samuel. Lucrând într-o şcoală, am făcut o pecingine, o boală a pielii destul de des întâlnită, dar contagioasă. Am făcut o vizită rapidă la dermatolog. După ce m-a consultat, a descoperit că pecinginea de pe braţe era prezentă şi la nivelul scalpului. Pentru a hotărî un tratament medicamentos, doctorul m-a întrebat dacă eram însărcinată, pentru că acele medicamente ar fi afectat fătul. I-am răspuns că întotdeauna exista această şansă. Un test de sânge mi-a confirmat că, într-adevăr, o nouă viaţă creştea în pântecul meu. Trebuia să amânăm tratamentul până când copilul avea să se nască în siguranţă.
Scumpa noastră fetiţă s-a născut pe data de 2 octombrie, dar ciuperca apărută mi-a distrus pielea capului şi, în consecinţă, mi-a căzut părul, lăsând în urmă o cicatrice imensă. Uneori mă întristez când mă gândesc la părul meu atât de frumos şi invidiez coafurile surorilor şi prietenelor mele. Dar astăzi nu sunt deloc tristă. In această zi sunt uimită de minunea numită fiica mea, care acum este o tânără ce alege să îşi iubească semenii mai mult decât pe ea însăşi.
Adesea sunt uluită de cicatricile din coasta şi palmele Mântuitorului. Oare este El bucuros că a murit pentru mine? Gândul că eu şi cu tine Îl putem face fericit mă uimeşte. Nimic nu ar putea schimba cicatricile care rămân o amintire a suferinţei Sale, nici chiar bucuria Lui pentru noi.
Sunt smerită de cicatricea mea care îmi vorbeşte de angajamentul pe care îl am faţă de fiica mea. Îl laud pe Dumnezeu pentru cicatricile care îi reamintesc că eu sunt copilul Lui.
Rose Joseph Thomas
