Încrede-te în Domnul din toată Inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. – Proverbele 3:5,6
Mie îmi place să planific. Îmi place să am o idee generală despre cum vor decurge lucrurile. Cu alte cuvinte, îmi place organizarea. Nu cer prea mult, nu-i aşa? Pe de altă parte, sunt suficient de realistă, încât să îmi dau seama că planurile se pot schimba şi că poate se va cere puţină flexibilitate din partea mea în situaţia în care planurile mele bine puse la punct – ei bine, ştiţi voi – se schimbă.
Într-o zi din luna iulie mă grăbeam să îmi termin treaba la Centrul pentru chirurgie oftalmologică când am observat un mesaj de la soţul meu, care îmi cerea să îl sun cât de repede pot. L-am sunat şi l-am ascultat povestindu-mi că preşedintele Conferinţei din care biserica noastră făcea parte dorea să se întâlnească cu amândoi. L-am întrebat în glumă pe soţul meu, care este pastor: „Dragule, ce ai făcut? Cred că avem probleme!”
În ziua următoare ne-am întâlnit cu preşedintele nostru şi am descoperit că el dorea ca eu să mă rog pentru ceva anume: ei se gândiseră să îmi ofere postul de director al Departamentului Misiunea Femeii pentru regiunea noastră. Desigur, ne-am rugat şi apoi, cu umilinţă, am acceptat să îmi asum aceste noi responsabilităţi.
După ce comitetul Conferinţei m-a votat în luna august, m-am pus pe treabă. „Planificatoarea” din mine a turat la maximum motoarele. Am planificat două întâlniri cu femeile în două weekenduri consecutive. Deja evenimentele se zăreau la orizont şi mai erau multe de făcut!
Prima întâlnire pentru două sute cincizeci de femei vorbitoare de limba spaniolă s-a desfăşurat fără probleme. Ce sfârşit de săptămână frumos, binecuvântat şi însorit! Am răsuflat uşurată şi am început pregătirile pentru al doilea weekend, eveniment la care aşteptam două sute şaizeci de femei vorbitoare de limba engleză. Mă simţeam mai încrezătoare deoarece sala rămăsese aranjată de la primul eveniment. Să fiu sinceră, prevedeam un drum lin şi drept în zilele următorului weekend.
Şi apoi s-a întâmplat. Un e-mail primit la întâmplare în joia dinaintea întâlnirii. Nu îmi place să recunosc, dar, cu jumătate de inimă, am luat în serios acel mesaj: „Ce planuri ai pentru Matthew?” Matthew? Care Matthew? am întrebat eu râzând în sinea mea. Dar zâmbetul mi-a dispărut când am primit răspunsul: uraganul Matthew se îndrepta spre Coasta de Est şi era aşteptat să se dezlănţuie în Carolina de Nord în acel sfârşit de săptămână.
Doar o urgenţă te trimite cu o aşa rapiditate pe genunchi şi te determină să-I predai frâiele lui Dumnezeu.
Cindy Mercer
