Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. – Psalmii 94:18,19
Am făcut ce ştiu mai bine – m-am rugat în timp ce planificam. În săptămâna în care a venit uraganul Matthew am planificat în timp ce mă rugam! Deşi locaţia pentru întâlnirea noastră era la două sute patruzeci de kilometri depărtare de mare, am început să mă pregătesc pentru furtuna pe care, fără îndoială, aveam să o resimţim în acel loc.
Joia deja pierdusem şirul telefoanelor, e-mailurilor şi mesajelor în care mi se punea aceeaşi întrebare: „Se va mai ţine întâlnirea?” Răspunsul meu plin de bucurie era: „Da!” Dar speranţa mea a început să dispară puţin câte puţin pe măsură ce numărul anulărilor creştea. Apoi, în aceeaşi zi de joi, am aflat că internatul liceului pe care îl frecventa fiul meu se închidea temporar din cauza unei pediculoze răspândite la nivelul liceului. Toţi copiii erau trimişi acasă. Chiar aşa? Dar cel puţin acum îl aveam acasă pe fiul meu ca să mă ajute să pregătesc cele două sute de sacoşe cu materiale pentru cele înscrise, nu-i aşa?
Vineri dimineaţa devreme am mers la locaţia unde era întâlnirea, pregătită cu bunătăţi pentru acel sfârşit de săptămână. Anulările au scăzut numărul participantelor de la două sute şaizeci la o sută cincizeci. Uraganul Matthew ne bătea la uşă. Ploaia torenţială şi vânturile puternice se depărtau tot mai mult de ţărm şi se apropiau de noi. S-a întrerupt curentul timp de douăsprezece ore. Dar lăudat fie Domnul pentru generatoare şi cizme de cauciuc! M-am simţit mai mult ca o coordonatoare pentru situaţii de urgenţă în acea săptămână decât directoarea Departamentului Misiunea Femeii. La un moment dat, am spus: „între păduchi şi uragane, sunt terminată.”
Dar ştiţi ce? Dumnezeu a făcut ceva ce nu aş fi planificat niciodată. El a fost prezent alături de noi şi ne-a binecuvântat în ciuda tuturor obstacolelor. Printre participante era un simţământ de apropiere şi deschidere aproape palpabil. Nicio femeie nu s-a plâns de lipsa electricităţii, de faptul că trebuiau să umble în papuci, ude leoarcă, sau de coafurile noastre dezastruoase.
În acel sfârşit de săptămână am descoperit mai multe despre mine şi despre slujirea femeilor decât voi descoperi poate toată viaţa mea, datorită planurilor lui Dumnezeu – nu ale mele. În mod special mi-am luat angajamentul să încep să cer împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu mai mult decât o fac acum! Am descoperit că femeile vor să vadă foarte mult transparenţă în celelalte; cu alte cuvinte, să fii tu însuţi şi să îl laşi pe Dumnezeu să te ajute să navighezi printre furtunile vieţii. Chiar dacă va fi vorba de păduchi şi uragane!
Cindy Mercer
