Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? – lacov 2:15-17
„Cred că ar trebui să ne întoarcem. Doar nu degeaba avem în portbagaj mai multe minirucsacuri”, i-am spus soţului meu în timp ce am ieşit de pe autostradă pe o stradă mai mare.
„Hai să ne întoarcem”, a răspuns de îndată soţul meu. Am oprit într-o parcare şi, cu pantofii cu tocuri cu care eram încălţată, am început să alerg spre portbagaj de unde am luat un minirucsac. În urmă cu câteva săptămâni, eu şi soţul meu am simţit îndemnul din partea Duhului Sfânt să nu mai trecem nepăsători pe lângă cei în nevoie, mai ales din moment ce niciunul dintre noi nu avea obiceiul să aibă în portofel bani cash. Aşa că soţul meu a comandat mai multe minirucsacuri. După ce am cerut provizii de la cantina bisericii, am umplut aceste minirucsacuri cu hrană, apă, lapte, pastă de dinţi şi alte lucruri, împreună cu două cărţi creştine mai subţiri. Am purtat cu noi câteva astfel de minirucsacuri timp de o săptămână, dar nu am întâlnit pe nimeni în nevoie. Apoi, fiind stresată că nu ajungeam la biserică la timp, în special pentru că eu şi soţul meu făceam parte din cor (şi eram chiar în criză de timp), când să ieşim de pe autostradă, l-am văzut: un bărbat stând afară în acea dimineaţă răcoroasă cu o pancartă de carton pe care era scris strigătul lui după ajutor. Eu şi soţul meu eram în mijlocul unei discuţii, semaforul era verde şi recunosc că, pentru un moment, am spus că nu mai avem timp.
Aşa că iată-mă, încălţată cu pantofii cu tocuri, luând un minirucsac din portbagaj, suindu-mă înapoi în maşină şi intrând pe autostradă în direcţia opusă, am ieşit şi am intrat pe acelaşi drum în aceeaşi direcţie. În cele din urmă am ieşit de pe autostradă pentru a putea opri chiar lângă acel bărbat. Cu toţii avem talente date de Dumnezeu şi deşi eu nu am darul de a vorbi cu oameni străini, soţul meu îl are. Eu stăteam pe scaunul şoferului în timp ce soţul meu s-a apropiat de acest bărbat cu un minirucsac şi cu inima plină de empatie. I-am privit cu ochii înlăcrimaţi în timp ce vorbeau şi apoi şi-au plecat capul în rugăciune. Când soţul meu s-a întors la maşină, am aflat că pe bărbat îl chema Jack. Jack fusese lovit de un camion şi trecea printr-o perioadă foarte grea.
În acea dimineaţă, în timp ce cântam în cor, inima mea era plină de bucuria de a fi avut ocazia să slujesc.
Sandra P. Gordon
