Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. – Matei 16:25
Recent, eu şi copiii ne-am uitat la filmul A Christmas Carol (Colind de Crăciun) în toiul verii. (Nu ne judecaţi!) Filmul prezintă un personaj nefericit care este dispus să îşi sacrifice relaţiile şi confortul pentru a se îmbogăţi. El trăia cu braţele închise, ţinând strâns de lucruri şi cu inima înfometată.
În Biblie găsim mai multe personaje care s-au prins cu tărie de lucruri. Tânărul bogat este unul dintre ei (vezi Luca 18:18-25). El studia sulurile sfinte, păzea toate regulile şi respecta ceremoniile. El era bogat şi avea o viaţă perfectă. Apoi îl vedem pe Isus – trăia simplu, cu puţinul pe care îl avea. Dar braţele Sale erau larg deschise, dăruind cu recunoştinţă, bucurie, pace şi har. Tânărul bogat, cu tot confortul şi religiozitatea lui, vede ceva în Isus de care are nevoie disperată – pace. Un mod de a linişti îndoielile tulburătoare care apar când vine noaptea.
„Ce să fac ca să fiu mântuit?” El aştepta soluţii de a se mântui singur. Imaginează-ţi cât de îngrozit a fost când Isus i-a zis: „Deschide-ţi braţele şi lasă prinsoarea morţii cu care te ţii de viaţă!” Cerându-i să renunţe la tot, Isus nu vorbea doar despre confortul fizic. El îi cerea acestui bărbat ambiţios să lase în urmă tradiţiile, prejudecăţile şi regulile care îi guvernau viaţa. Să păşească cu braţele deschise, consacrate pe deplin, cu încredere şi slujire. Conducătorul a plecat de acolo trist, cu braţele strânse.
Peste tot în jur suntem înconjuraţi de oameni cu braţele închise. Dar pacea nu poate fi găsită niciodată la astfel de oameni. Mântuirea nu a constat niciodată în ce putem noi face. Isus a trăit întotdeauna cu braţele deschise, înălţate cu binecuvântarea, recunoştinţa şi încrederea care veneau din predarea completă a tuturor nevoilor, conflictelor şi furtunilor Tatălui Său. Braţele deschise se întindeau spre cei pe care îi întâlnea în viaţa de zi cu zi. Mâinile Lui ofereau har, vindecare, mângâiere şi pace fără a-I păsa de ce primea în schimb.
Ca ucenici ai Săi, noi suntem chemaţi să avem aceeaşi viaţă: să predăm totul. Să fim recunoscători chiar şi în situaţii aparent imposibile. Să avem încredinţarea că planurile Domnului nu sunt şi ale noastre (vezi Isaia 55:8,9). Să înfruntăm viaţa aceasta de nefericire cu speranţă. Să permitem credinţei noastre să fie vizibilă în relaţia dătătoare de viaţă pe care o avem cu Dumnezeu.
Tu ce ţii strâns în braţele tale? De ce ai nevoie ca să predai acele lucruri în mâna lui Dumnezeu?
Tina Shorey
