Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. – Psalmii 34:7
Călătoresc adesea pentru lucrarea pe care o fac în cadrul Departamentului Misiunea Femeii. De obicei călătoresc singură. Toată viaţa mea mi-a fost teamă să fiu singură în locuri străine, în special pe timpul nopţii, dar am învăţat să mă încred în Domnul pentru protecţie când călătoresc pentru lucrarea Lui. Adesea, această lucrare mă pune în situaţii pe care în mod normal le-aş evita, ca, de exemplu, să fiu în aeroport sau parcări de hotel între miezul nopţii şi ora 5:00 dimineaţa, când este clar pentru oricine că sunt neînsoţită.
Niciodată nu voi uita momentul în care Dumnezeu m-a protejat când am făcut o mişcare greşită – o mişcare foarte greşită. După o noapte de nesomn într-un hotel dintr-un oraş necunoscut, am predat camera la ora 4:30 dimineaţa şi m-am îndreptat spre aeroport prin ploaie. Pe drumul spre compania unde trebuia să predau maşina închiriată, am virat la stânga pe ceva ce credeam că este o stradă, dar care, câţiva metri mai încolo, s-a terminat cu o cale ferată. Şi iată-mă ajunsă cu maşina călare pe şine. Am încercat să dau în marşarier, dar roţile s-au blocat în pietrişul din jurul şinelor. Mă simţeam cu totul neajutorată. Am înălţat o rugăciune rapidă: „Doamne, acum ce fac?”
Mă uimeşte cum, în momente de criză, Dumnezeu pune în mintea mea gânduri uimitor de logice. El nu doar că îmi dă un plan de acţiune, dar mă ajută şi să nu mă panichez. În această situaţie, El mi-a reamintit că din moment ce nu ştiam când va veni vreun tren, a rămâne în maşină nu era o opţiune. Trebuia să-mi abandonez maşina şi să merg intr-un loc sigur. Mi-am luat bagajul şi am făcut câţiva paşi, apoi am sunat agenţia de închiriere maşini pentru a-i anunţa că maşina lor era blocată pe calea ferată. Vocea de la celălalt fir al telefonului m-a informat că era problema mea, nu a lor, şi că ar trebui să sun numaidecât la poliţie.
Aşteptând poliţia pe acea stradă părăsită, în ploaie, am lăsat umbrela deoparte şi m-am rugat pentru protecţie. Zece minute mai târziu a ajuns nu o maşină de poliţie, ci două maşini. Un ofiţer tânăr, foarte politicos, s-a oferit să mă lase să aştept pe bancheta din spate a maşinii de poliţie în timp ce el evalua situaţia. Poliţistul a constatat că maşina nu suferise nicio daună aparentă şi a sunat compania de tractări.
Văzându-L pe Dumnezeu la lucru ca răspuns la rugăciunile mele, mi-am dat seama că nu este nicio problemă prea mare sau prea grea pe care El să nu o rezolve! Poate că trebuie să ne amintim acest lucru mai des.
Caria Baker
