Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” – Luca 12:15
Urma să plecăm din casa în care locuiserăm timp de şaisprezece ani. Eu şi mama am cerut construirea la comandă a acestei case pentru a se potrivi nevoilor noastre ca persoane cu dizabilităţi. Casa noastră avea o privelişte uimitoare, rampă pentru scaunul cu rotile şi intrări mai încăpătoare – ne plăcea foarte mult. Acum devenise prea mare pentru noi, nu mai puteam să ne îngrijim de ea. Trebuia să ne mutăm într-o casă mai mică. Am făcut trei grămezi cu lucrurile pe care le aveam: de aruncat, de dat şi de păstrat. Trecând prin toate lucrurile, mi-am dat seama că eram ca bogatul nesăbuit de care Isus vorbea când a fost pe pământ. El a diagnosticat pe scurt situaţia mea prezentă: „Ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani” (Luca 12:19). Aluzia spirituală era înspăimântătoare: „Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (v. 21).
Mi-am dat seama că în loc să mă ţin strâns de Dumnezeu şi să mă îmbogăţesc în El, eu mă agăţasem cu lăcomie de lucruri inutile. De exemplu, printre lucrurile mele era o statuetă cu emblema statului, un cocostârc modelat dintr-un metal care fusese la modă în anii ’70. Parcă nu voiam să mă despart de ea. Râzând de prostia de a mă agăţa de lucruri, mi-au venit în minte cuvintele lui Iov: „întreabă (…) păsările cerului şi îţi vor spune. (…) Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?” (Iov 12:7,9)
Când mi-am dat seama că eram timpul să fac schimbări în viaţa mea, am căzut pe genunchi (metaforic vorbind). Acceptând călăuzirea Sa, am aranjat totul într-o singură grămadă. Chiar în ziua următoare, o cunoştinţă a venit pe la noi. „Te rog”, m-a implorat ea, „îmi poţi da mie asta?” arătând spre figurina de metal. „îmi aminteşte de îndurarea, frumuseţea şi pacea pe care le-am învăţat de la tine şi de la bunica mea.” Zâmbetul meu uimit i-a dat de înţeles că da, o putea avea. Meditând la cele petrecute în acea zi, priveam pe geamul de la bucătărie. Am observat un cocostârc care stătea nemişcat şi se uita la pârâul de mai jos. Atunci am avut o revelaţie. Dumnezeu îmi dăduse un dar mai bun decât acea figurină.
Faptul că am văzut un cocostârc în realitate a fost binecuvântarea providenţială, dată de Dumnezeu, după care tânjeam şi de care aveam nevoie cu disperare. Prin natură, al doilea manual al lui Dumnezeu, am învăţat că prezenţa Lui este cu mine în fiecare zi. Datorită Lui, eu sunt foarte bogată. În cer, prin harul Său, voi avea o casă încăpătoare pregătită pentru mine. Toate celelalte lucruri sunt neînsemnate.
Glenda-Mae Greene
