Urmăriţi dragostea. – 1 Corinteni 14:1
În ultimele câteva luni am luat cu mine la culcare o telecomandă şi două telefoane în fiecare seară. Telecomanda îmi înalţă şi coboară partea din faţă şi din spate a patului meu, lucru de care am nevoie pentru a calma durerea de spate care mă chinuieşte. Am nevoie de telefoane pentru a-i răspunde soţului meu când mă sună la orice oră din zi sau din noapte. El locuieşte într-un centru de îngrijire asistată – nu din proprie voinţă, ci pentru a-l ţine în siguranţă. Înţeleg foarte puţin din limbajul pe care îl foloseşte acum, dar pot pricepe imediat când îmi spune cât de mult mă iubeşte şi cât de frumoasă sunt. (Cu siguranţă frumuseţea este în ochii celui care priveşte. Ştiu acest lucru pentru că am oglinzi în casă şi pot vedea cu ochii mei adevărul.)
„Te iubesc!” „Eşti atât de frumoasă!” Limbajul este un instrument puternic pe care adesea îl considerăm un merit. Eu pot să spun că vorbesc două limbi: engleza şi limba iubirii.
Am fost recent într-un restaurant mexican aproape de casă la ora cinei. Când i-am spus chelnerului că aş dori să comand meniul zilei, el a răspuns: „Nu avem aşa ceva.” Limba iubirii nu mi-a dat voie să râd. În schimb, i-am spus: „Aş putea să comand două lucruri separate?” El a dat din cap afirmativ, aşa că am continuat: „Un burrito şi nişte guacamole.” Când s-a întors cu comanda mea, eu eram fericită, iar el era fericit de fericirea mea. Amândoi eram fericiţi! Cât de uşor mi-ar fi fost să fac o scenă şi să îi explic ce însemna meniul zilei. Dar acum acest lucru nu era necesar ca noi să putem comunica în limba iubirii. La urma urmei, el era mândru de restaurant şi de faptul că putea comunica în altă limbă. Iar eu eram mândră de el.
Stând şi meditând la arta comunicării, mi-au venit în minte cuvintele lui Isus din Matei 7:12: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.”
Isus a fost întruchiparea bunătăţii. Încă este. Principalul Său mijloc de comunicare a fost întotdeauna limba iubirii. El ne cere să comunicăm în acelaşi fel. El ştie că nu ne va fi întotdeauna uşor să facem acest lucru. De fapt, uneori pare să fie un efort fără rod. Totuşi, El se bazează pe noi să fim ambasadorii dragostei Sale. Aceasta este calea Lui. Aceasta este limba Lui.
Grace Keene