Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! – 2 Corinteni 1:3,4
După accident, m-am trezit în spital, la Terapie intensivă, cu falca cusută. În timp ce patul meu de spital era scos din secţie, am trecut pe lângă micuţa mea de cinci ani, Lynnel, care se afla într-un alt pat de spital. În inima mea i-am spus: Rămas-bun, scumpa mea! Acel moment a fost pentru mine o descoperire a lui Dumnezeu, căci, nu după mult timp, tatăl meu l-a văzut pe doctor că priveşte spre copil şi strigă: „Ah, Doamne, nu!” Tatăl meu a fost zdruncinat pentru tot restul vieţii şi eu, la rândul meu, m-am luptat mult. Totuşi, voi face faţă în modul în care m-a învăţat Dumnezeu.
În primul rând, o parte din durere nu va dispărea niciodată. Doug, soţul meu, care a trecut la odihnă, spunea adesea: „Timpul înmoaie durerea – nu mai muşcă la fel de tare ca înainte. Prinde-te de amintirile frumoase.” încerc să fac acest lucru. În al doilea rând, voi continua să primesc consiliere profesională când am nevoie să trec peste vreun obstacol.
În al treilea rând, nu voi da vina pe nimeni pentru nimic – nici chiar pe mine. Voi continua să învăţ cum să fac faţă lucrurilor pentru a uşura vindecarea. Cândva am văzut un film despre doi tineri care s-au sinucis împreună. Dar o mare parte a filmului se concentra pe modul în care cei patru părinţi au făcut faţă pierderii. Unul a devenit alcoolic; altul, dependent de muncă. Iar altul a spus: „Voi vorbi până voi ieşi din această suferinţă – şi voi fi alături de alţii care trec prin suferinţă.” Aceeaşi alegere am făcut-o şi eu. Cât de vindecătoare a fost această metodă!
În al patrulea rând, voi accepta mângâierea venită din partea lui Dumnezeu în modul în care El mi-o oferă. Când se iveşte ocazia, voi da mai departe mângâierea pe care şi eu am primit-o. Sunt gata să stau în picioare – rănită şi răvăşită – înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor dacă experienţa mea va ajuta şi o singură persoană să facă faţă pierderii. Nu vreau ca experienţa mea să fie în zadar şi nu nici nu va fi.
Nu în ultimul rând, voi respecta modul diferit în care ceilalţi jelesc. Eu ce fac? În fiecare an de ziua lui Lynnel merg cu o cutie de pop-corn la mormântul ei. Printre lacrimi şi amintiri îmi place să îmi amintesc vizual de modul în care fetiţa mea de cinci ani mi-a explicat că cei dragi vor „sări la fel ca pop-cornul” din morminte în dimineaţa învierii. Cuvintele ei spuse în urmă cu mult timp sunt o mângâiere cerească pentru mine acum. Da, vino, Doamne Isuse!
Bernie Martin Beck
