Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! – Isaia 65:24
Niciodată nu este momentul potrivit să ţi se strice definitiv motorul maşinii. Eram managerul general al staţiei radio din campusul unei universităţi creştine, 90.1 FM WJOU, şi slujeam ca profesoară adjunctă în Departamentul de Comunicare. Motorul maşinii mi s-a stricat şi eram devastată. Cel mai nepotrivit moment! Nu aveam cu ce să mă deplasez; financiar, nici nu se punea problema să îmi pot cumpăra altă maşină. Luni de zile am învăţat cum să fiu răbdătoare şi să aştept să fiu dusă de familie, prieteni şi chiar de studenţi cu maşina. Dar Dumnezeu este marele Dătător! El deja avea în plan o minune.
Cu câţiva ani înainte am organizat un concurs, Pastorul anului, la staţia radio pentru a sărbători luna de apreciere a pastorilor. Dintre toate persoanele, un proiect misionar local a sărit în evidenţă. Pastorul şi soţia lui începuseră un program misionar pentru bărbaţii care ieşeau din închisoare, ajutându-i să se reintegreze în socitate. Eu şi directoarea de programe a staţiei radio, Jody Jones, am vizitat micuţa biserică şi i-am oferit cuplului pastoral un coş cu fructe şi, în schimb, ei ne-au umplut de dragostea lor. A fost o zi de neuitat, dar nu ştiam pe atunci importanţa acelei zile peste ani.
Într-o dimineaţă, după săptămâni de incertitudine şi neplăceri, am avut un simţământ puternic că Dumnezeu urma să găsească o cale ca eu să am o maşină nouă. Parcă nimic nu era diferit – în afară de credinţa mea. Am hotărât în inima mea, fără să mă îndoiesc, că Dumnezeu îmi va purta de grijă. I-am spus mamei mele: „Trebuie să merg la parcul auto pentru a-mi cumpăra o maşină.”
Uimită, ea a spus: „O maşină? Astăzi? Dar nu ai bani!” I-am spus din nou acelaşi lucru. Având o credinţă puternică, dar fiind convinsă şi de hotărârea care mi se citea pe faţă, mama a spus: „Bine, hai să mergem!”
După ce am vorbit cu vânzătorul şi am testat câteva maşini, am intrat în biroul de plăţi. Am înălţat o rugăciune în taină şi i-am explicat situaţia mea angajatului de acolo, un bărbat amabil. El a zâmbit şi a spus cu voce aproape ştearsă: „Nu îţi aminteşti de mine, nu-i aşa?” Văzând nedumerirea mea, el a spus: „Aţi venit la mine la biserică şi le-aţi oferit un cadou pastorului şi soţiei lui în urmă cu câţiva ani. Am apreciat foarte mult gestul dumneavoastră şi, de asemenea, postul de radio. Nu vă faceţi griji, doamnă, astăzi veţi primi o maşină.” Aşa a şi fost. „Înainte să Mă chemi, Eu voi răspunde.” Ce Dumnezeu uimitor!
Victoria L. Joiner
