De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. – Matei 24:44
După patru zile petrecute la o întâlnire de tabără, am simţit că duhul nostru a fost reînviorat. Toţi patru am simţit că ne-a fost luată orice povară, în timp ce ne îndreptam spre gară pentru a ne întoarce acasă cu trenul.
Pentru că am ajuns în gară cu o oră înainte de plecarea trenului, am petrecut tot acel timp în discuţii frumoase despre modul în care am fost binecuvântaţi în tabără. De fapt, chiar am făcut să treacă timpul mai repede cântând imnurile de care ne-am bucurat atât de mult.
Apoi s-a anunţat că trenul nostru pleca cu o oră întârziere! Deşi puţin obosiţi, am reuşit să ne menţinem o atitudine pozitivă, discutând şi cântând. Apoi s-a făcut al doilea anunţ: trenul nostru mai întârzia încă o oră!
Acest anunţ a reuşit să ne întristeze puţin! De fapt, am început să fim neliniştiţi. Eram obosiţi şi voiam să ne întinde puţin şi să aţipim. Vântul a început să sufle tot mai rece şi noi am început să tremurăm. A mai trecut o oră. Niciun tren. Deja eram extrem de obosiţi, dacă nu chiar morocănoşi. Aşteptarea a devenit foarte enervantă! Care era problema? Cu doar puţin timp înainte ne simţeam plini de viaţă. Inimile noastre ardeau de zel, eram dornici să dăm mărturie pentru Domnul în timp ce cântam în gară. Dar, pe măsură ce orele de aşteptare au trecut, atitudinea noastră generală s-a schimbat! Apoi, într-un final, după cinci ore de aşteptare a venit şi trenul! Ne-am grăbit să ajungem pe peronul de unde urma să plece, am urcat grăbiţi în tren şi ne-am aşezat la locurile noastre.
Această experienţă mi-a reamintit de aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Fiecare dintre noi a început acea aşteptare şi veghere cu duhul plin de râvnă. Tânjeam să dăm mărturie pentru El. Dar mă întreb dacă nu cumva această aşteptare ne-a făcut să cădem în letargie spirituală, încât am devenit atât de preocupaţi de neplăcerile cauzate de aşteptare şi nu atât de mult de eveniment în sine.
Biblia ne spune că, după o întârziere prelungită, Isus Se va întoarce negreşti! Vom rămâne noi treji şi vom continua să veghem, asigurându-ne că suntem pregătiţi? Sau vom deveni nepăsători cu pregătirile pe care trebuie să le facem, asemenea celor cinci fecioare neînţelepte din pilda lui Isus (Matei 25:1-13)?
Isus vine curând! Să fim găsiţi veghind şi aşteptând! Maranata!
Jeyarani Sundersing