Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. – Geneza 50:20
Înălţimile de pe care se pot vedea frumuseţile naturii mă umplu de calm. Aşa că atunci când soţul meu, Ron, a spus în urmă cu câţiva ani: „Anul viitor ar trebui să mergem în Hawaii şi să facem un tur al vulcanului Kilauea cu elicopterul”, am încuviinţat din toată inima. Am înălţat o rugăciune ca Dumnezeu să ne călăuzească în călătorie, apoi nu m-am mai gândit la acest lucru până s-a apropiat data plecării.
Cu câteva zile înainte de plecare, am verificat buletinul meteorologic şi eram îngrijorată pentru că în ziua zborului cu elicopterul se anunţase ploaie. „Tată ceresc, vreau doar să spun că am plănuit această călătorie timp de un an. Te rog, fă să fie soare”, a fost rugăciunea mea. Ne-am bucurat de câteva zile frumoase de plajă şi apoi am mers cu maşina pe insulă, spre vulcan.
Uneori ne dăm seama că vine furtuna, dar alteori nu ne dăm seama. La fel poate fi şi cu furtunile din viaţa noastră, cum a fost şi în experienţa lui Iosif din cartea Geneza, care nu a prevăzut furtuna care se apropia în viaţa lui. Tatăl lui, Israel, l-a favorizat mai mult decât pe fraţii lui. Din când în când, Iosif îi povestea tatălui câte un vis din care reieşea că el avea să le fie superior celor din familie. Acest lucru a generat ceartă între fraţi. Într-o zi, fiind departe de tatăl lor, fraţii au profitat de ocazie şi l-au vândut unor ismailiţi; în cele din urmă, Iosif a ajuns în închisoare.
Dar aproape de finalul unei vieţi care s-a dovedit a fi prosperă, Iosif a spus că a existat un motiv pentru furtuna din viaţa lui: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, si anume, să scape viaţa unui popor în mare număr” (Geneza 50:20).
În ziua în care trebuia să facem turul cu elicopterul cerul era plin de nori negri din care se revărsa ploaia. Aşteptându-ne la ce e mai rău, am început să mă rog neîncetat. Când am ajuns la biroul pentru excursii cu elicopterul, cei de acolo ne-au spus: „Avem o mică întârziere din cauza ploii, vă rugăm să luaţi loc.” Douăzeci de minute mai târziu: „Acum vă puteţi urca în elicopter.” Privind în sus, în timp ce ne apropiam de elicopter, norii negrii încă erau pe cer. Apoi, de parcă Dumnezeu mi-a văzut îngrijorarea, pilotul a spus. „Sunteţi norocoşi, veţi putea vedea cel mai bine lava de culoare roşu-aprins din cauza norilor negri. Dacă astăzi cerul ar fi fost albastru, lava ar fi avut o culoare spălăcită.” Chiar în momentul acela mi-am spus: Uau! Trebuia să fim aici după furtună! Inima mea s-a umplut de pace.
Diane Pestes
