Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi. – Iacov 1:14-16
Luni, pe 21 noiembrie, am primit o veste alarmantă din partea medicului de la spital. „Doamnă, va trebui să vă operăm. Sunt şanse să nu vă reveniţi.” Uau! Patruzeci de ani de viaţă, douăzeci şi patru în slujba Domnului, peste şaisprezece ani de viaţă profesională şi doar recent căsătorită – şi totuşi, toate acestea păreau fără nicio semnificaţie în acest moment critic.
În doar cinci ore am fost dusă în căruciorul cu rotile înspre sala de operaţie. Nicio şansă să îmi scriu testamentul, să dau un telefon sau să las îndrumări speciale cuiva. În acea zi am înţeles că viaţa pe această planetă este un dar foarte preţios, dar trecător, din partea lui Dumnezeu. El dă viaţă şi El hotărăşte sfârşitul. Ce Dumnezeu al dragostei, răbdării şi milei! Ce îngăduinţă din partea lui Dumnezeu, care doar El are ultimul cuvânt în orice, să ne permită încă să umblăm în păcat, nebunie, zădărnicie şi autoamăgire, crezând că noi suntem cei care deţinem controlul asupra vieţii noastre.
Ce ne face să suferim şi noi de ceea ce eu numesc „sindromul Nebucadneţar”? La fel ca în cazul mândrului împărat babilonian, foarte repede putem uita şi noi care este adevărul, chiar dacă suntem aici doar pentru o vreme. Nu am adus nimic în această lume şi nu putem lua nimic cu noi. Atunci cum ar trebui să ne petrecem timpul, să ne folosim resursele şi să ne trăim viaţa?
Biblia este plină de chemări din partea lui Dumnezeu de a trăi după standardul Lui. Cum este relaţia noastră cu Dumnezeu? Să facem o cercetare a inimii, minţii şi sufletului. Indiferent cât de mari, răi, autoritari sau frumoşi am fi, suntem doar nişe fire de iarbă, nişte flori pe câmp, abur trecător – aici suntem astăzi şi mâine dispărem. Nimic de pe acest pământ nu dăinuieşte pentru totdeauna în afară de caracterele noastre, dacă îi răspundem lui Dumnezeu.
Cândva în viaţă, mulţi dintre noi parcă am luat-o înainte. Poate am crezut că suntem cei mai buni studenţi, cea mai bună soţie, cel mai bun angajat sau angajator. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă la cercetare. Nu avem o valoare adevărată sau de durată dacă nu avem o relaţie cu Dumnezeu.
Astăzi vreau să vă invit să vă daţi seama că suntem aici doar pentru o vreme. Ceea ce contează cu adevărat este relaţia noastră cu Dumnezeu şi Cuvântul Său.
Să ne întoarcem privirea spre Isus şi să ne închinăm Lui!
Keisha D. Sterling-Richards
