Să ştii dar că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu – Deuteronomul 7:9
În copilărie, viaţa a fost o continuă luptă. Tatăl meu a murit când eu aveam patru ani. Mama, care nu avea un loc de muncă, nu avea mijloacele necesare pentru a ne purta de grijă mie şi fraţilor mei. Eu am fost adoptată de o femeie minunată, care m-a încredinţat surorii ei. Ziua aceea a însemnat începutul călătoriei mele în viaţă. Persoanele din casa acelei femei mă considerau mizerabilă şi lipsită de speranţă şi nu îmi permiteau nici măcar să folosesc ustensilele casnice. Am dus o viaţă de singurătate, eram un copil care nu avea un umăr pe care să plângă. Nu puteam să îi spun mamei mele adoptive despre umilinţa prin care treceam, pentru că ea trăia departe şi, în cele din urmă, chiar a plecat din ţară. Nu aveam cu cine să îmi împărtăşesc necazul, doar cu Dumnezeu.
Singurul lucru care m-a ajutat să merg înainte în experienţa mea amară a fost speranţa în Dumnezeu şi rezultatele şcolare foarte bune care m-au făcut să le fiu dragă profesorilor. Din partea mamei mele nu am primit nicio scrisoare. Deşi uneori nu aveam suficientă hrană sau haine, niciodată nu am renunţat. Am avut încredere că, într-o zi, poverile îmi vor fi luate – spre slava lui Dumnezeu -, dacă Îl voi rămâne credincioasă.
Surprinzător, chiar mama adoptivă a fost cea care mi L-a prezentat pe Dumnezeu. Îmi făcea mare plăcere să mă închin Celui Atotputernic. Participarea la închinare şi la activităţile bisericii a devenit parte din mine, pentru că îmi plăcea foarte mult istoria mântuirii şi în special libertatea pe care o găseam în Isus. Întotdeauna am aştepta cu nerăbdare venirea lui Isus, care va pune capăt tuturor suferinţelor şi durerii. M-am rugat şi am căutat zilnic faţa Celui Atotputernic. Odată, am reuşit să o vizitez pe mama mea. Când am văzut cât de mult o consumase sărăcia, am plâns toată noaptea. Prin acea experienţă, visul meu de a fi din nou cu ea a fost spulberat, dar Dumnezeu a avut un plan şi mai frumos pentru viaţa mea, la timpul stabilit de El.
După ce am terminat liceul, am fost invitată să stau la fiul femeii care m-a adoptat. După ce am stat în casa lui timp de şase luni, într-o dimineaţă, devreme, el mi-a dat cererea pentru a mă înscrie la facultate. Acela a fost începutul poveştii mele de succes. Prin harul lui Dumnezeu, am terminat facultatea şi am început cursurile de master, sub protecţia şi spre slava lui Dumnezeu. Am descoperit că nimic nu este prea greu pentru El. Dacă avem credinţă în El, cu siguranţă că El va transforma viaţa noastră pentru slava Lui. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu credincios. Amin!
Evelyn Osei-Bonsu
