Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? – Matei 26:53
Am plăcerea de a face parte dintr-un grup mic de rugăciune. Timp de mulţi ani, eu şi două prietene am menţinut acest grup cu scopul de a ne ruga una pentru cealaltă în diversele situaţii prin care treceam. Chiar şi în prezent continuăm să facem acest lucru, deşi acum locuim în zone diferite. Încă ne rugăm zilnic una pentru cealaltă şi, ori de câte ori este posibil, vorbim la telefon, comunicăm online sau ne întâlnim în persoană pentru a ne ruga împreună şi a împărtăşi una cu alta binecuvântările noastre.
Ambele mele prietenele au trecut prin experienţe care, după părerea lor, au fost intervenţii divine. Trebuie să mărturisesc că uneori mă întrebam dacă experienţele pe care ele mi le povesteau despre ajutorul şi protecţia îngerilor nu erau doar coincidenţe sau rodul unei dorinţe arzătoare pentru o intervenţie divină. Când le-am spus surorilor-prietene că eu nu am avut vreo experienţă de acest fel, dar îmi doream să ştiu că un înger îmi este alături, ele mi-au sugerat să mă rog pentru o astfel de experienţă.
La câtva timp după aceea, biserica noastră a organizat primul seminar de îmbogăţire spirituală. În perioada care a urmat, timp de patruzeci de zile, membrii au fost încurajaţi să se concentreze pe a-şi forma o relaţie mai strânsă cu Dumnezeu. În tot acest timp de reînviorare spirituală, noi am fost încurajaţi să petrecem primele ore ale zilei cu Dumnezeu în rugăciune şi studiu. Seara de dinaintea începerii seminarului m-am dus la culcare, rugându-mă ca Dumnezeu să trimită îngerul păzitor să mă trezească la ora 5:00 în dimineaţa următoare (vezi Isaia 50:4). M-am culcat şi am dormit neîntoarsă.
Dimineaţa următoare, devreme, afară era încă întuneric, m-am trezit la auzul vocii unui bărbat care mă striga pe nume: „Val!” Crezând că e un vis, am mai dormit puţin. Din nou am auzit aceeaşi voce: „Val!”
Cu ochii închişi, am întins mâna să îl ating pe soţul meu, crezând că el mă strigă. Realitatea m-a şocat. Soţul meu era plecat într-o călătorie şi nu era acasă în acea noapte! Foarte speriată, m-am ridicat şi m-am uitat la ceas. Era ora 5:00; îngerul meu mă trezise!
Mi-au dat lacrimile şi inima mi s-a umplut de bucurie. Cum ne-am putea îndoi de faptul că Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte să ni Se descopere? În acea zi specială am învăţat două lecţii preţioase. Prima este importanţa timpului de rugăciune de mijlocire. Al doilea este faptul că Dumnezeu acordă atenţie chiar celor mai mici detalii din viaţa noastră. Îngerul m-a chemat pe nume.
Val Baminger Oliveira
