Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. – Coloseni 4:2
Într-o sală de seminare de la locul de muncă, îl văd pe un coleg că susţine prima prezentare Lunchand Learn personalului despre managementul timpului. El ne invită să completăm fişa de inventar zilnic pe care ne-a dat-o, menţionând faptul că aceasta l-a ajutat să îşi dea seama că încerca să facă mai multe lucruri într-o zi decât avea timp fizic. Cunosc acel simţământ! Ajunsă din nou la birou, îi trimit un e-mail de felicitare pentru prezentarea susţinută. Apoi îmi arunc privirea spre fişa de inventar, mă uit la ceas şi o completez rapid. Cinci ore mai târziu, eram în bucătărie, uimită de rezultatul fişei de inventar zilnic. Scrisul de mână care umple pagina scoate în evidenţă sarcinile completate, şi notiţele de pe margini indică ceea ce mai trebuia făcut: naveta, învăţat, întâlniri, orele de muncă, notarea lucrărilor, editare, vizite la studenţi şi multe altele. O noapte nedormită este răsplata mea, pentru că zilele mele îmi sunt atât de încărcate.
Dimineaţa următoare, devreme, citesc un e-mail de apreciere ca răspuns din partea colegului meu. Comentariul lui de la final mi-a atras atenţia: „Sper că vei avea ocazia să completezi fişa de inventar zilnic şi să observi ce lipseşte. La sfârşitul zilei mele, cele mai importante lucruri din viaţă lipseau, nu investeam timp în ele. Erau doar o rutină. Când am schimbat acest lucru, am fost mult mai concentrat. Parcă mintea mea mi-a spus: «Bine ai venit acasă!»”
Privesc din nou la fişa de inventar completată din geanta mea. Ce mi-a scăpat? O întâlnire? Un termen-limită? Când mă uit la timpul alocat fiecăreia, ochii mei se umplu de lacrimi. Observ ce a devenit o rutină şi mă doare: rugăciunea. Nicăieri pe listă nu am trecut timpul petrecut în citirea Bibliei sau la momentele devoţionale de dimineaţă. De fapt, când sună alarma, primul lucru care îmi iese pe buze este o rugăciune. Mă rog toată ziua! Când mă trezesc, înainte să predau, când particip la o întâlnire, când conduc de la şi înspre serviciu, întotdeauna mă rog! Dar ieri am petrecut două ore într-o întâlnire pentru acreditare. Şi totuşi, nu am consacrat două ore în a sta personal cu Mântuitorul meu în acea seară. Rugăciunea zilnică a devenit o parte a rutinei mele. Cum s-a întâmplat acest lucru?
Văd planurile de lecţii din faţa mea, aşteaptă revizia finală înainte de a preda într-o oră. Nu este nevoie să acord mai mult timp lucrurilor care chiar nu au nevoie de mai mult timp. Închid uşa de la birou, o încui şi mă bucur de linişte. Îmi deschid Biblia mea mică din geantă şi citesc cu glas tare un psalm. Apoi îngenunchez pe podea şi mă rog. Chiar în acea clipă, parcă am auzit cum inima îmi spunea: „Bine ai venit acasă!”
Dixil L. Rodriguez
