Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. – Psalmii 46:1
Sărbătorile de sfârşit de an sunt învăluite în multă bucurie. Într-un an, toate familiile pe care le ştiam făceau planuri cu mare bucurie pentru sărbători. Îi adusesem pe nepoţii mei (şase fete şi un băiat) să petreacă acest timp cu mine şi cu soţul meu.
În această perioadă ne-am simţit foarte bine cu copiii. Pe masa noastră erau multe bunătăţi, copiii erau foarte fericiţi, săreau şi strigau de bucurie. Ziua a trecut fără incidente nedorite. Următoarea zi, cam pe la ora 18:00, le-am cerut copiilor mai mari să facă baie. După ce au terminat, am mers în bucătărie să pregătesc apă caldă să o duc în cada de baie pentru copiii mai mici, care trebuiau şi ei să se îmbăieze. În timp ce duceam apa fierbinte, nu am observat că podeaua din bucătărie era udă într-un loc. Din nefericire, am alunecat şi toată apa fierbinte a căzut peste mine. Din reflex, am strigat: „Doamne, salvează-mă!”, înainte de a o trimite pe nepoata cea mare să îl cheme pe soţul meu. El a venit să mă ajute să îmi schimb hainele. Apoi mi-am dat seama că simţeam o durere destul de puternică de la talie până la glezna dreaptă. Am început să masez zona pentru a se calma durerea, dar am observat – spre surprinderea şi groaza mea – că pielea era acoperită cu băşici mari, dureroase, în acel moment, tot ce am putut spune a fost: „Doamne, salvează-mă de durere şi suferinţă!” Disconfortul fizic era aproape de nesuportat.
Deşi am fost dusă de îndată la cel mai apropiat spital, nimeni nu m-a putut ajuta, pentru că nu erau echipaţi corespunzător să trateze arsuri atât de grave ca ale mele. Mi s-a spus că trebuia să fiu tratată corespunzător la Secţia de arşi, în condiţii speciale. Am fost trimisă la un spital militar. În acea seară, de la ora 19:00 până la ora 23:00, a fost un iad pentru mine din cauza durerii de nesuportat. La acel spital, un doctor şi două asistente foarte atente mi-au dat nişte calmante. Următoarele cinci zile au fost foarte grele din cauza durerii, care adesea mi-a adus lacrimi în ochi.
În a doua săptămână, durerea a început să scadă ca intensitate şi băşicile au început să se usuce, iar pielea să se decojească. Am început să sper din nou. Am crezut că va trebui să stau la pat timp de şase luni, dar, prin harul lui Dumnezeu, m-am vindecat (au mai rămas doar câteva cicatrici mici) în a treia săptămână de la incident! Lăudat fie Domnul! Răscumpărătorul nostru trăieşte şi îi recompensează pe cei care se încred în El!
Adjoa Mawusi Adiaokuk Ekrong Tetteh
