Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Psalmii 32:7)
Timp de mulţi ani, am îngrijit de familii și de prieteni, urmând exemplul pe care Isus ni l-a lăsat. Într-o zi însă, am început să mă mai relaxez: dragostea mea dintâi pentru Isus începea să scadă. Ce se întâmplase? Eram atât de ocupată să fac față cerințelor fiecărei zile, încât nu mai aveam timp să vorbesc cu Isus. Extenuată, aveam nevoie de multă odihnă și de suficient somn. Îmi lipseau concentrarea și consecvența în citirea Cuvântului lui Dumnezeu sau serbarea Sabatului așa cum Domnul o cere. Și pentru că nu mai petreceam destul timp cu Isus, am început să am probleme cu iertarea și cu uitarea greșelilor altora. M-am pomenit că mă plâng de nestatornicia altora în a-și face „partea”.
Eram stresată și atitudinea de neliniște mă împiedica să dau mărturie în fața altora despre harul minunat al lui Dumnezeu. Nici nu mai manifestam dragostea lui Isus, nici nu mai arătam acea compasiune pe care El le-o arăta celor din jur. Dar a venit timpul să las totul în mâinile Lui, ca să pot merge mai departe.
Cu regret adânc, am strigat spre Domnul: „Te rog, salvează-mă! Am nevoie imediată de ajutorul Tău! Vino la mine și preia controlul. Planifică-mi viața din nou! Mă predau Ție. Facă-se voia Ta, Doamne. Sunt fără speranță. Dacă Tu voiești, ajută-mă să recuperez pe cât posibil timpul pierdut, ca, astfel, să-Ți arăt recunoștința mea pentru mila și răbdarea Ta cu mine.”
Îmi amintesc că, în mijlocul rugăciunii mele cu lacrimi, o voce tăcută mi-a spus ușor: „Citește Psalmul 32:7. Eu încă te iubesc mult și am grijă de tine.” După citirea textului, I-am cerut cu umilință lui Dumnezeu ca acea făgăduință să fie și a mea, apoi L-am lăudat și I-am adus mulțumirea mea. Cumva, părea că ar fi pentru prima dată când am văzut acel text în Biblie. Am zăbovit trei ore asupra acelui text. Apoi am primit asigurarea grijii Sale prețioase pentru un copil rănit.
Din acel moment, mi-am dorit pocăința, o viață sfințită în ascultare deplină și devotament, pentru ca neprihănirea lui Isus să mă acopere. Slava să fie a lui Dumnezeu! El mi-a dat victoria și m-a răscumpărat în harul Său iubitor. Mă rog ca, atunci când mă va mai chema, să răspund cu credincioșie. Mă mai rog, de asemenea, ca toți ceilalți peregrini pe drumul vieții care trec prin experiențe de viață similare să poată să cunoască faptul că Isus îi iubește și că El este întotdeauna acolo pentru a-i ajuta.
Veronica Charles
